AMURG

La mormânt

Vântul rece adie cu nepăsare

Frunzele galbene o iau încet la vale

Umbre de lumini se văd iarăşi în zare

Şi bocete să scoale strămoşii din visare

Din somnul cel dulce, sau poate coşmarul

Începe să-şi verse în lacrimi amarul

Gemete grele de jale şi durere

Ar da orice pentru o clipă de tăcere

Pentru o singură şoaptă, din vânt o mângâiere

Dar femeia în lacrimii începe iar să zbiere

Se ţine de pământ să mai prindă putere

Căci picioarele îi deveniră, din ce în ce mai grele...