Încercarea iubirei

Cap. 1-California

Când trăiești toată viața ta într-un singur loc este foarte greu să îl părăsești. Sufletul tău este încă acolo,nu vrea să plece.Ești trist când îți amintești toate zilele de vară,atunci când tu cu prietenii tăi mergeați la film.Liceul unde ai mers timp de trei ani de zile,ai avut o clasă pe care o urai,asa credeai,dar acum,când pleci îți vine sa plângi,pentru faptul că nu o să mai auzi de ei în fiecare zi. Și în gândul tău e doar atât. O să îmi fie dor de voi proștilor.

Atunci când mama ta vine la tine și îți spune ca tatăl tău care nu a dat nici un semn de viata timp de paisprezece ani,vrea să vă mutați cu el în New York, nu îți pare bine deloc. Ai vrea să fugi,dar nu ai unde.Așa ca ești nevoită să mergi cu ea.Am întrebat-o dacă pot rămâne la prietena mea cea mai buna,Alice dar mama nu a fost de acord.Așa ca sunt târâta de mama în New York.

Acum sunt în mașina cu capul sprijinit de geam și privesc la locul unde este sufletul meu.Plâng. Nu vreau sa îmi i-au sufletul din California și sa îl duc în New York. -Nu mai fii tristă Eveline. spune mama blând,încercând să mă binedispună. -Mamă,plecăm din locul în care m-am născut,unde am crescut și unde m-am născut,pentru ce?Pentru a merge la un om care pare a fi tatăl meu,tocmai pana în New York.spun putin mai tare.Și în plus părăsesc prietenii și liceul.Așa ca nu prea pot sa vorbesc acum.spun mai blând coborând tonul cu fiecare cuvânt rostit. -În primul rând este tatăl tău și în al doilea rând tu ești o fata sociabilă,te vei integra ușor.Îți vei face prieteni noi și dacă vrei putem merge vara în California.Nu am vândut casa și nici nu am de gând să o fac.spune ea convingându-ma să nu mai fiu așa de bosumflată. -Bine mamă.spun eu și îmi pun căștile pe cap.

Tot drumul am ascultat muzică,până am ajuns în aeroport.Mi-am lăsat bagajul pe mana celor care se ocupau de ele și am urcat,m-am așezat pe locul meu,Se aude o voce care ne spune sa ne punem centurile și alte chestii pe care nu le-am reținut.Am decolat.La revedere California.Ne vedem în vara.Spun eu în gândul meu și adorm.

Mă trezește mama.Trebuia sa coborâm din avion.Tata ne aștepta afară.Așa a zis mama.Cobor și vad un bărbat destul de bine făcut,înalt,cu ochi pătrunzători și albaștri,blond cu putina barbă. Semănam leit cu el.Aceeași privire,aceeași culoare a părului și aproape aceeași înălțime.M-am apropriat de el,îl priveam fix,îi analizam picioarele,manile și capul.Îmi venea să plâng,era pentru prima oara când îl văd în paisprezece ani.L-am luat în brațe,el a fost uimit de gestul meu dar m-a îmbrățișat și el la rândul lui,i-a făcut semn mamei sa vină și ea lângă noi.Acum noi eram îmbrățișați.Îmi era dor de el.Spun ceva dar gândesc altceva.I-am dat drumul. -Îmi era dor de tine,pitic.îmi spune tata,zâmbind.Era ceva nou,i-am spus TATĂ,în gândul meu, însemna ceva. -Da,mă duc să îmi i-au bagajul.spun eu și plec de acolo.Hai să o luam încetul cu încetul.

M-am întors cu bagajele mele și ale mamei.

-Mă duc eu sa le aduc pe celelalte,spune tata,oprindu-se mai adaugă,mă cheamă Adam.Când vei fii pregătită poți sa îmi spui tata,dar până atunci poți să îmi spui Adam.spune el calm. -Bine,tată.spun eu și el parcă ar vrea sa plângă,dar zâmbește.Un zâmbet plin de fericire,v bunătate și bucurie,iar în ochii lui a apărut o sclipire,fantastic ce poate face un singur cuvânt. Acesta pleacă iar eu rămân cu mama.E bucuroasă.Și tata e.Și încep și eu să fiu. -Mulțumesc,îți place?mă întreabă mama curioasă. -Da,e minunat.Îmi place,mamă.spun eu cu un zâmbet pe buze.