Marko - Între dorință și pericol

Capitolul 7

,,Când nu ai lângă tine pe cine îți dorești, instinctiv nu mai vrei pe nimeni''

Este dimineață, iar lumina palidă a soarelui pătrunde prin perdelele argintii, împrăștiind reflexii delicate pe pereții camerei. Camera încă poartă amprenta unei nopți agitate—pernele sunt răvășite, cearșaful e pe jumătate căzut de pe pat, iar aerul miroase a vise întrerupte și frânturi de gânduri rămase neterminate. Am dormit puțin, mult prea puțin ca să mă simt odihnită, dar suficient cât să-mi clarific un pic haosul din minte. Prima mea idee, înainte să mă dezmeticesc complet, a fost Marko. Privirea lui, cu nuanțe enigmatice, încă mă urmărește. Mă întreb ce gânduri îi trec prin minte acum, după noaptea trecută.

Mă ridic încet din pat și mă așez pe marginea lui, simțind podeaua rece sub tălpi. Îmi prind părul într-un coc neglijent și mă uit la reflexia mea în oglindă. Ochii îmi sunt încețoșați de somn și ușor umflați de la lacrimile pe care nu le-am lăsat să curgă. Îmi îngrop fața în mâini și îmi adun curajul să mă gândesc la ziua care abia începe.

Adevărul este că aseară am fost condusă de adrenalină, de emoția momentului, de fiorul necunoscutului care îmi zbura prin vene. I-am spus "da" fără să mă gândesc prea mult. Îi simțeam prezența, energia lui copleșitoare care mă atrăgea ca un magnet, și în acea clipă, totul părea să aibă sens. Dar acum, în liniștea dimineții, mă întreb dacă nu cumva am fost impulsivă acceptând să merg la el acasă. Ce știu eu despre el, cu adevărat? Nu este oare doar o iluzie construită din gesturi galante și priviri intense?

Poate că ar fi mai bine să nu mă duc. Gândul că voi fi singură cu el, în spațiul lui personal, mă face să simt un amestec ciudat de neliniște și curiozitate. Parcă aș vrea să aflu mai multe, să descopăr cine este cu adevărat Marko dincolo de fațada pe care o afișează în fața tuturor. Vreau să îi cunosc povestea, să înțeleg ce l-a făcut să fie așa cum este, dar îmi este și frică să nu descopăr ceva ce nu sunt pregătită să accept.

Gândurile mele încep să se amestece cu amintiri trecute și regrete mărunte. Mă întreb dacă aș putea să dau timpul înapoi, să repar deciziile care m-au dus aici, ce aș schimba? M-aș opri oare să-l cunosc? Sau l-aș evita, de teamă că mă va răni? Îmi este greu să-mi dau un răspuns, pentru că o parte din mine știe că fiecare pas, fiecare alegere, chiar și cele greșite, m-au adus în momentul ăsta. Și dacă aș avea ocazia să schimb ceva, probabil aș face tot același lucru—cu aceeași teamă și aceeași dorință de a afla mai mult. Pentru că, în ciuda incertitudinilor, uneori merită să riști, doar pentru a vedea unde te poate duce drumul.

Tonul apelului mă trezește la realitate, punându-mă să mă ridic după telefon.

—Da, răspund somnoroasă, strângând din ochi în încercarea de a citi pe ecranul luminos al telefonului apelantul.

—Bună dimineața, te-ai trezit? Vocea caldă a brunetului se auzi din partea cealaltă a telefonului.

—Da. S-a întâmplat ceva? Îl întreb curioasă când văd că ceasul arată doar 9:20.

—Da. Pot să vin să te iau acum?

—Mhm. Nu poți să vii mai târziu? Abia m-am trezit, îl anunț încercând să cobor din pat.

—Nu. Voi avea niște treabă și va trebui să te las puțin singură acasă, însă încerc să vin cât de repede pot, spuse Marko cu puțină grabă în voce.