Blackberry

Capitolul 6

Plâng în camera mea stând ghemuită într-un colț, am încuiat ușa, mi-e frică, ce s-a întamplat cu mama?!

Am zgârieturi pe mână și bucati de sticla care mi-au străpuns pielea, mama nu s-a mai purtat așa cu mine până acum *încerc să îmi scot o bucată de sticla din mână* AUCH...am scos-o...mă doare...dar nu sângerez, ciudat...rana pare să se vindece...cumva, dar înca mă doare. După câteva minute rana mi s-a vindecat complet, am hotărât ca, deși ma durea groaznic, să îmi scot si celelalte bucăți încet...și dureros, precum coșmarurile care mă bânduie și pe care nu le pot face să dispară, nu le pot schimba...

M-am oprit din plâns și nu mai aud nimic din bucătărie.

Aceea nu era mama...trebuie să ies cumva din locul ăsta.

Îmi iau rucsacul de școala și pun lucruri esențiale în el: un hanorac de schimb, telefonul, o pereche de pantaloni negrii...și o sticlă cu apă aproape goală, nu am cum să o umplu dar ezte de ajuns pentru puțin timp. Îmi iau o geacă si îmi pun caciula pe cap. Nu mai putea sta în locul ăsta.

Mama: *bate puternic în ușă și apasă pe clanță* Blackberry, BLACKBERRY, DESCHIDE IMEDIAT SAU O SPARG EU!

Trebuia sa plec, ACUM, fug spre geam și pun un piciorul pe acoperiș când aud o izbitură, mama deschisese ușa, de fapt o rupsese, pare îngrozitor de nervoasă și are mâinile tremurânde, zgâriate și ochii roșii de furie, îi puteam simți nervii din privire, atunci am simțit că trebuie să fug cât de repede pot.
Dacă mă prinde nu mai scap cu viață.

Mama: OPREȘTE-TE IMEDIAT!

Mama fuge spre mine și mă apucă de picior, gata să mă tragă înauntru.

Bb: NU, NU, NU, LASĂ-MĂ ÎN PACE! NU EȘTI MAMA MEA! DĂ-MI DRUMUL!
Mama: Blackberry...Bb...sunt aici *mă zguduie tare*

Deschid ochii incet și o văd pe mama cu o față tristă și îngrijorată, stând lângă mine, pe marginea patului.

Mama: iar coșmaruri...
Bb: da...scuze dacă te-am speriat, sunt OK, nu e nevoie să stai cu mine...voi adormi eu înapoi.
Mama: nu te las...tremuri, am să dorm cu tine până îți dispar coșmarurile, oricum patul tău e moale și primitor *zămbește ușor*
Bb: mersi, mamă, coșmarurile par așa de reale,zici că...se întâmpla asta cu adevărat, nu le pot opri...
Mama: nu le lua în seamă, sunt doar rodul imaginației tale, nu te voi lăsa să pățești ceva, îți promit. Acum, hai să ne culcăm, să vedem cine adoarme prima.
Bb: somn ușor, mamă.
Mama: vise plăcute, Bb.

M-am trezit dimineața auzind alarma...altă zi de liceu...ahh...chiar nu vreau să merg la școală, nu vreau să o văd pe Iulixis, care va face iar mișto de mine și pe Jungkook care stă fix în spatele meu...și pe Jimin...
Mă spăl pe față, îmi aranjez părul, apoi cobor și o văd pe mama entuziasmată cum pregătește masa.

Mama: ai dormit bine?
Bb: da, s-a întâmplat ceva?
Mama: azi este ziua aducerii copilului la serviciu
Bb: dar, mamă știi că urăsc să merg la serviciu cu tine, nu ai idee cât de plictisitor este. Văd o cameră plină de calculatoare și niște oameni lipsiți de viață care muncesc...este inuman după mine...
Mama: ba o să vii, și o să-ți placă! am auzit că șeful are un fiu de vârsta ta, cred că este în aceeași liceu cu tine.
Bb: cum îl cheamă?
Mama: hmm parcă a zis hmm...nu îmi mai amintesc cum îl cheamă.
Bb: nu mă duc!
Mama: ba ce o să te duci! dacă trebuie te iau cu forța!
Bb: dar, mamă, știi că nu îmi place să întâlnesc băieții și robo-
Mama: ar fi bine să te oprești, în caz că ai uitat, și mama ta lucrează acolo și îți face de mâncare și îți este alături, deci să nu te prind că mă faci robot!
Bb: bine...
Mama: după școală te iau eu, acum du-te și te îmbracă!

Am fugit și m-am spălat pe dinți, m-am îmbrăcat, mi-am luat ghiozdanul și am plecat.
De data asta Iulixis era deja la ușă, mă aștepta.

Iulixis: neața!

Nu îi răspund întrucât m-a supărat de la faza din cafenea *și îmi văd de drum pe lângă ea*.

Iulixis: o, haide, doar nu te-ai supărat de la o greșeală mică~, suntem prietene.
Bb: mhm
Iulixis: ce pot face să mă revanșez?
Bb: știi că nu mă poți cumpăra cu nimic, deci nu ai șanse.
Iulixis: dacă vrei am să tac pentru 1 oră.
Bb: 3 ore.
Iulixis: o oră jumătate.
Bb: două jumătate!
Iulixis: haideee, mă cunoști, este mai greu decât pare~
Bb: *dau din cap* două jumătate.
Iulixis: 2 ore, însă am voie să vorbesc dacă cineva mă întreabă ceva sau dacă profesorul vrea să răspund.
Bb: fie, așa facem! de abea aștept să te văd.
Iulixis: s-a făcut *întinde mâna spre mine*
Bb: așa să fie *o întind și eu și dăm mâna în semn de "misiune acceptată" *

Până acum nu a vorbit, însă de acum va deveni greu pentru ea, întrucât intrăm în curtea școlii.

băiat: hey, Iulixis! ce faci?

Mă uit la ea și dau din deget în semn de "nu, nici să nu îndrăznești" (not today) apoi ea își pleacă în jos capul și continuă să meargă bosumflată.

fată: bună, îți stă bine astăzi în rochia asta, Iulixis, ar trebui să o porți mai des...

Fata așteaptă un răspuns și devine tristă din cauza seenului.

Bb: doar de data asta.
Iulixis: mersi mult, și ție îți stă superb în albastru! te prinde!
fată: *zâmbește* oh, mulțumesc! ești mereu așa de drăguță!

Îmi dau ochii peste cap, patetic.
Iulixis are o reputație de protejat, ea este cumva populară, dar stă cu mine, ea este o persoană foarte energică, și foarte politicoasă când nu este enervată. Oricum la mine nu are cine să complimenteze ceva, nu-i ca și cum m-ar cunoaște cineva înafară de Iulixis și nu-i ca și cum mi-ar fi văzut fața altcineva înafară de Iulixis, nu?
Mă opresc din mers și realizez că, de fapt mai este cineva care mi-a văzut fața, și ieri mi-a văzut-o de două ori...acasă purtam haine normale...nu purtam glugă și se pare că eram îmbrăcată într-un maieu, desigur, se putea mai rău de atât?!....împietresc și simt cum urcă roșeața și îmi ard obrajii...oh, Doamne cum de nu m-am gândit la asta până acum?!

Iulixis se învârte în jurul meu și mă trage de mână, însă nu pot să îmi scot momentul ăsta jenant din cap...probabil sunt roșie ca o tomată...este bine că nimeni nu poate observa...Iulixis își plimbă mâna prin fața mea nescoțănd niciun cuvânt, fiindcă eu am pus-o să facă asta...

Mâna ei magică mă trezește la realitate și îmi aruncă o privire de "hey, ești OK?" dau din cap apoi mergem mai departe deși simțeam că mor pe dinauntru....

Trebuie să mă întâlnesc cumva cu Jimin, cel care mi-a văzut fața. Dacă îi povestește cuiva și devine lumea curioasă, apoi vrea să îmi vadă fața?
Nu pot lăsa asta să se întâmple.