ÎN NUMELE RĂZBUNĂRII

Capitolul I

Se spune că răzbunare e arma prostului... Dar uneori aceasta poate să fie un obiectiv spre reușită, iar alteori poate fi o dorință atat de puternică, un gând ce te macină și te conduce încet, încet spre MOARTE!

Așa a fost și în cazul Nopții Necruțătoare.

Era o noapte prea liniștită. Poate era un semn pentru ce urma să se întâmple . Era o liniște apăsătoare dar foarte zgomotoasă și te înțeapa ca un ghimpe, intrând ușor, ușor în tine și pătrunzând atât de adânc, încât fiecare părticică din tine se simțea amenințată de o prezență aproape neexistenta.

Un sentiment prea complex și prea greu de descris în cuvinte.

Decorul era scos dintr-un film vechi, era destul de ironic deoarece nu te pregătea pentru ororile ce urmau sa se petreacă în el.
O încăpere spațioasă și foarte elegantă, care se împărțea în patru părți. Fiecare parte era prevazuta cu câte o scară curbată ce urca pana sus . Sus erau câte patru loje superbe,erau decorate cu pietre prețioase și totul era îmbrăcat în aur.

În mijlocul sălii se aflau două tronuri de mare marime care aparțineau familiei regale. Ambele erau împodobite specific dar elementul unic din acest tablou era stema.

Pe unul din el era așezat un bărbat masiv cu o înfățișare blândă. Înalt și cu părul de un negru ca și noaptea, vorbea cu un alt bărbat misterios și foarte agitat.
-Te lași manipulat de unul ca Alexander, care a făcut de râs familia noastră și Escelis!!
- Marcus, ascultă... Decizia a fost luată. Dacă tu ești impulsiv și mândru nu vei putea înțelege sentimentele ce ne provoacă să luăm o astfel de hotărâre !!
- Te -am avertizat că asta o să se întâmple . Toți sunt împotriva ta și împotriva noilor schimbări. Crezi ca se va sfârși cu bine?! ... Ăsta nu-i un război în care sabia poate rezolva totul.
-Destul!! Alexander va pleca cu Marissa pe Terra și tu vei fi de acord cu asta. Nimeni nu va mai pune la îndoială cuvintele mele! Se ridică grăbit să iasă din încăpere!
- Deci nu te vei răzgândi?! Îl vei lasă cu virusul ăla mergator și nu va fii pedepsit?!

Se uită peste umăr la Marcus cu o privire atât de ciudată care spunea prea multe.

Marcus apropiindu-se încet de el îl luă în brațe și ii soții la ureche :
- Tu ești singurul meu frate.Esti singurul în care am încredere și singurul pe care pot să mă bazez. Hai să privim cerul în grădină așteptând un răspuns de la strămoșii noștri!

Ambii bărbați plecaseră în grădină cu un spirit optimist ce se vedea prin fiecare pas făcut de aceștia dar fiecare avea altă dorință. În suflete lor dorința și răzbunarea purtau un război prea dur pentru a se termina cu bine. Unu dorea pace și înțelegere dar în același timp iubea ideea de schimbare iar celălalt tanjea după putere, după respectarea unor principii. Două suflete toatal diferite dar în final doar unu va rămâne în picioare.

Gradina era uriașă și atât de împodobită. În mijlocul ei se putea remarca o fântână uriașă pe care erau așezate statui ale fiecărui conducător care a domnit până în acel moment. În stânga și în dreapta acesteia se aflau tot felul de specii ale unor flori atât de unice și atât de colorate, parcă nemaiîntâlnite. Totul era verde și foarte viu. Cerul era plin de stele și foarte luminos. Un martor nevinovat care urmarea atent scenele ce aveau loc la mii de km distanta.
- Tudor... Crezi ca pot să învăț să prețuiesc aceasta lume convetuind cu erestiții?
- Putem să-i acceptăm... Cum am putut avea pace până în prezent, se poate și pe viitor. Ambii priveau stelele ca pe un film ce trebuia să le arate un adevăr nescris.

- Dar viitorul acesta nu e cu putință. V-or dorii mai mult!

-Sunt cruzi și se hrănesc cu noi dar pot fii educați. Sunt luptători inascuti și se pot schimba. Eu cred în asta!

- Ești naiv sa crezi ca vreun erestit va lupta cu noi și nu împotriva noastră.Privirea lui arată neîncrederea acestiua. Și cum poți să educi un astfel de specimen?!

- Am speranță. Asta contrează. Vreau o Escelis mai bună. Lupta dintre noi și ei ne fac să distrugem frumusețile ce ne înconjoară . Simt cum erestiții lupta împotriva noastră. Singurul lucru pe care l pot face... E să colaborez cu Risteric.

- Crezi ca dacă era posibil așa ceva, de ce nimeni nu a mai încercat o astfel de miscare?! Pentru că Risteric e un barbar care vrea putere. Hotărârea din vocea lui se vedea mai bine ca niciodată... nu gândește ca noi. El nu are un popor de condus... E doar El împotriva lumii.

- Da. Și de acea vreau o înțelegere. Noi avem destul cristal Esses ca să ucidem mulții erestiți...Dar nu ne putem asuma riscul pierderii atâtor suflete. Și nu mai putem purta încă un război. Nu mai risc să pier încă o persoană importantă!

- Tata a fost un sacrificiu pierdut. Aproape pierduseră Escelis!

- Cum poți vorbi astfel... A avut același scop ca și mine... sa facă din Escelis un loc pașnic.!

- Da!! A visat cu ochii deschiși ca și tine. Dar spre deosebire de tine el voia sa rada total erestiții de pe planeta asta. A avut perspectivă! Nu te compara cu el.

- Eu spun să asculți de mine. Tu nu știi cum e să conduci aceasta lume... tu doar ai o anumită îndoială care te face sa crezi că ești mai bun decât mine.
Tudor se întorsese cu spatele iar în același timp Marcus își ridică un pumnal.
... Va urma