3

627 41 5
                                    

Trecuseră trei zile. Trei zile în care cei doi se apropiaseră mai mult. Lya ajungând să îi descopere cealalta parte a Ms.Stupid care o enerva ani la rând.

Aceasta nu știa dacă el este chiar de încredere, sau face asta să nu își strice reputația, dar sufletul îi spunea că el chiar tine la ea. Se simțea comfortabil și bine în preajma lui, începând să dezvolte sentimente pentru băiat. Puține dar sunt, asta conteaza. Era surprinsă ca reuși să dezvolte o pasiune pentru un băiat pe care îl ura din suflet. Era uimită de ea însăși, dar și fericită.

Pe de altă parte, Jungkook începea sa isi pierda curajul și motivația crezând că fata e neinteresată de el. Se simțea prost, crezând că face asta doar ca să nu îi strice imaginea. Era trist mai tot timpul, Lya observând asta dar nezicând nimic, crezând că e ceva personal și nu dorește să se bage în lucruri personale. Fiecare are nevoie de intimitate. Acest lucru, Jungkook nu îl știa, dar el credea că e nesuficient de bun pentru ea.

Acum, era ora 13 ambii ieșiră de la cursuri îndreptându-se spre casă. Lya ajunse mai repede, mâncase, se schimbase iar acum stătea.

Lya

Doar ce am mâncat și mă îndrept spre sufragerie. Imi scot telefonul si întru pe YouTube.
Accesez videoclipurile ce mi se par interesante și incerc să vizualizez în liniște fără să fiu deranjată. Bine spus incerc, mesajele pe WhatsApp de la acel grup vin spam.

Oftez și ies de pe YouTube, accesând aplicația WhatsApp, pe care încep să o urăsc.

The 9😎👅

Gucci boy: Deci era să mor, cât de prost să fi.

Kookie: Despre ce vorbiți wuăi?

Chimchim: hopa, s-a trezit si rața. Cum merge cu fenomenul din care faci parte?

Kookie: binișor. Jungkook, fata incepe să te placa?

Când fata scrise acest lucru spre din suflet ca baiatul sa spună 'nu', sau dacă spune 'da' dorea din suflet să fie ea aceea fată.

Lya: oh da..😊Imi cam plăcea o fata de o vreme, dar nu prea cred ca e reciproc..

Parca ceva se rupe în fată. Încă avea speranța că ea să fie aceea.

Hope: stai, Jungkookie nu i-ai zis cine e fata?

Lya: nu, și dacă spui te tai.

Namjoon: aww, nu vrea să știe că norocoasa e.... E chiar...

Swagboy: suspans

Pinkie: MĂ BĂIEȚI! JUNGKOOK DACĂ VREA SĂ II SPUNĂ CA FATA E, CINE E, O VA FACE SINGUR CÂND E PREGĂTIT.

Kookie: ce pregăteala? Mai sunt fucking doar..3 zile.... Eu.. Eu încep să...hm..înțelegeți voi..sa plac un băiat..e atât de dificil să vorbesti cu băieți despre asta, uh!

ChimChim: uuu, să îți zic de cine îi place.

Am închis telefonul deoarece nu doresc să aflu, stiam ca nu sunt eu. Cât de proastă să fiu încât să cred ca sunt eu? Telefonul virba semn ca Jungkook face crize. Jimin o să vină în cârje maine, la școală.

🔷Schimb De Corpuri🔷 {J.JK} //finalizată//Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum