Ora 17:30, poate 18:00, undeva pe acolo, în autobuzul de pe linia 6 l-am văzut pe el: tipul după care nu m-aș fi uitat niciodată în trecut, nici măcar înainte de ora 17:30 din data de 16 mai 2019. Eram obosită după cursurile plictisitoare, eram supărată pentru că tocmai mă certasem cu prietenul meu, eram frustrată pentru că abia mă țineam în autobuzul acela aglomerat. Îmi doream doar să ajung odată în patul meu, să-mi arunc hainele de pe mine, să-mi trag pătura peste și să mă uit la ultimul episod din Jane the Virgin. Priveam oamenii din autobuz încercând să-mi ocup timpul cu ceva până ajungeam la destinație: o fată prea machiată pentru ora aia privea în gol, un tip plinuț cu un ghiozdan burdușit asculta muzică în căști, 2 tipi în spatele meu vorbeau despre cum nu mai găsești locuri de parcare în 2019, un alt tip scria mesaje pe telefon și un roșcovan se ținea de bara de autobuz din stanga mea, paralelă cu mine, de lângă scaunul pe care stătea tipa machiată, uitându-se când în stânga, când în dreapta, când pe geamul din fața lui. Nu i-am acordat prea multă importanță. Era roșcovan. Nu-mi plac roșcovanii, chit că barba lui deasă era un mare bonus în materie de „ce îmi place în mod special la un tip". Am continuat să-l analizez. Îmi placea outfitul lui: geacă din fâș, modernă, verde, pantaloni slim fit verde pal, tricou alb, adidași negri Nike și niște ochelari cu ramă semi-groasă, pătrați. Mă întrebam de ce prietenul meu nu se îmbracă așa, nu în culoarea acea verde, pentru că tenul lui măsliniu nu i-ar permite, ci așa casual. God knows, am încercat de atâtea ori să-l îndemn către haine mai moderne dar refuză să renunțe la outfitul de puști de a zecea din 2009. „Its his go to style", deși uneori mă ascultă și își trage pe el haine mai adecvate. Știu că sună superficial că vreau să-l îmbrac într-un fel, de parcă ar fi un Ken-Doll dintr-o colecție, dar ascultă-mă, în linia noastră de lucru e necesar să fii prezentabil din orice punct de vedere. Iar el, deși creativ, nu își extinde creativitatea și în privința ținutelor. Și dacă explicația nu ți se pare suficient de bună, îmaginează-ți că eu sunt tipa „pantaloni negri și tricou alb" iarna și „pantaloni negri scurți și tricou alb" vara, care, „datorită" unor reproșuri subtile și-a adaugat anul acesta în colecția non-existentă de rochii, nu una, nu două ci trei rochii. T-R-E-I! Înflorate și cu imprimeuri! Ca urmare a presiunilor subtile unui așa-zis puști de clasa a zecea. Compromisuri, dar doar dintr-o parte.
Revenind însă la roșcovan. Îl priveam gândindu-mă „nu-i rău", outfitul îi complimentează bine tenul alb și părul cărămiziu când, de nicăieri, își întoarce privirea spre mine, iar eu, în mod clișeic, prinsă în flagrant, îmi arunc ochii în altă direcție. Se mai întâmplă de vreo două ori, o dată eu fiind cea care îl prinde pe el, până când decid să mă uit la el fără să mă rușinez ca o puștoiacă de 15 ani și atunci îi văd ochii negri. Mă așteptam la ochi albaștri, verzi, ca de la orice roșcovan autentic dar ochii lui erau negri sau castaniu închis, sclipitori, frumoși. Ne-am privit puțin și ne-am văzut de ale noastre. Mă tot gândeam că ochii lui sunt neașteptați, că stilul lui e fain și că e printre puținii oameni din autobuz care nu au ochii ațintiți într-un ecran. Apreciez asta la un om: abilitatea de a nu face nimic, de a sta și privi în jur în loc să privească în jos, într-un ecran LED, AMOLED, WHATEVERLED, iar când acea persoană are sub 35 de ani, e o persoană ce merită păstrată. Oricare au fost motivele: supărare, plictiseală, faptul că nu putea să stea pe telefon fără să-și piardă echilibrul, roșcovanul mi-a creat o imagine pozitivă, atât de pozitivă încât m-am gândit „de ce naiba nu...de ce nu m-aș putea îndrăgosti vreodată de un roșcovan?". Mereu spun că nu am pretenții de cum să arate un tip ca să îmi câștige inima, trebuie să fie doar isteț și să mă respecte, în rest poate să fie chel, pletos, blond, plinuț...dar de ce nu roșcovan? Ba uite, că după ora 18:00, poate să fie și roșcovan. Autobuzul a oprit, cu 3 stații înainte de stația mea iar roșcovanul trebuia să coboare acum. A privit către ușa din stânga lui, apoi către cea din dreapta, unde mă aflam și eu. Deși era mai departe, a ales ușa de lângă mine, și, privindu-mă în ochi a venit către mine, autobuzul a frânat, el s-a oprit o secundă, privindu-mă, și apoi a mers către ușă, coborând. M-am întors cu fața către ușă, oamenii au năvălit înăuntru, ușile s-au închis, autobuzul s-a pus în mișcare. Poate a fost doar în capul meu. De fapt, cu siguranță a fost. Totuși, atunci mi-am dat seama de ceva. Da, dacă ar fi să mă reîndrăgostesc într-o zi de altcineva, ar putea fi un roșcovan.
