When the night is coming down

Robin Blackstorm I.

Studentii se agitau grabiti prin Marea Sala fiecare purtat de grijile lui.Unii se retrageau in grupuri mici sa se relaxeze dupa o saptamana lunga de cursuri si antrenamente. Cei mai nefericiti se duceau spre laboratoare sau spre biblioteca sa recupereze la materiile la care ramasesera in urma.

Iar ceilalti se pregateau pentru petrecerea din seara asta de care ei gredeau ca cei de la conducere nu stiu. Im zambit la acest gand. Ei chiar uita ca am fost cu totii studenti la un moment dat? Im zambit la acest gand. Ei chiar uita ca am fost cu totii studenti la un moment dat?

'Capitan Blacktorm!' imi aud numele din multimea galagioasa si ma intorc pregatita parca de un atac.

'Sergent Clarke!' il salut pe cel care m-a strigat.

'Te-am vazut cumva zambind?' imi spune subalternul meu pe un ton prietenos.

'Un moment de slabiciune.'

'Ar trebui sa te mai relaxezi,Robin. Stiu ca nu esti obisnuita dar unele zile chiar sunt mai usoare decat altele.' imi spune barbatul cu un cap mai inalt decat mine asezandu-se in pozitie de garda langa mine.

 'Cand m-ai vazut pe mine relaxata, Clarke?' il intreb usor amuzata. 

'Daca stau bine sa ma gandesc...niciodata.'

Acea pauza din vocea lui era un fel de semn de alarma. Are dreptate. Nici eu nu imi aduc aminte cand am fost relaxata, mai ales cu oameni in jur.

'Sunt singurul care abia asteapta vacanta?' zice sergentul incercand sa faca conversatie.

'Ca e vacanta sau nu locul asta tot e aglomerat. Macar pe timpul cursurilor putem sta cu ochiii pe ei.' ii zic uitandu-ma in continuare la studentii care susoteau prin colturi.

'O, haide! De parca tu nu abia asteptai vacanta cand erai ca ei. Sau tie iti facea placere sa te antrenezi toata ziua?'

'Cred ca uiti ca noi nu avem acelasi trecut, Clarke.'

'Scuze, stiu ca nu trebuie sa deschid subiectul asta.'

Vocea lui s-a schimbat brusc. Stiu ca nu are intentii rele dar nu imi place ca vrea sa se apropie de mine. Intr-un loc ca asta toti iti cunosc trecutul si stiu ce ar trebui sa zica si ce nu. Sau macar unii.

'Banuiesc ca ai venit sa vorbesti cu mine cu un motiv...' ii zic in incercarea de a schimba subiectul. 

'Am venit sa te inlocuiesc. Ti s-a terminat programul.'

M-am uitat la ceasul imens din Sala Mare care ne dicta viata tuturor si am realizat ca programul meu se terminase de jumatate de ora. Oricum, la Academie programul nu ti se termina niciodata.

'Ai intarziat.' ii zic si plec spre aripa din cladire destinata dormitoarelor.

Mergeam incordata spre dormitorul meu, cu mainile la spate, salutandu-i printr-o miscare a capului pe studentii care ma salutau.Maine urma ca Academia sa se goleasca. Toti plecau in vacanta la famiile lor unde se puteau bucura de libertatea pe care scoala in care isi petreceau cea mai mare parte a vietii nu le-o permiteau. Eu deja ma obisnuisem ca fiecare miscare sa imi fie urmarita din umbra dar pot sa imi inchipui ca pentru adolescentii dornici de aventura nu era prea placut. Avantajul de a te naste in lumea noasta. Sau nu.