Stele Întunecate (PUBLICATĂ)

Unu

Nu știu ce uram mai tare: faptul că trebuia să mă trezesc cu noaptea-n cap, sau faptul că trebuia să merg la școală.

Bănuiesc că ambele erau destul de nasoale. Însă imediat ce m-am uitat la ceas am ignorat acele gânduri. Orele începeau la 8:30, și era 8:15. Fir-aș eu să fiu!

M-am ridicat cu greu din pat, după care m-am târât la baie. Școala era cu adevărat o durere în fund; cel puțin școala asta. Dacă nu ajungeam la timp, riscam să primesc detenție din nou, lucru pe care nimeni întreg la minte nu și-l dorea. Aveam deja un dosar stufos în care aveam cel putin cincizeci de detenții.

Imediat ce m-am îmbrăcat, mi-am strâns lucrurile și am zâmbit când m-am uitat la ceas: 8:23. Ăsta da record.

Liceul Northvale era o școală de elită care, din fericire, avea și campusuri pentru elevi. Partea tristă era că... Ei bine, intimitatea nu era prea băgată în seamă aici. Fetele puteau să stea în dormitoare cu băieții dacă doreau, singura condiție fiind ca ambii să fie seniori. Exista un campus doar cu fete, în partea de vest, iar în partea de sud era campusul băieților. Campusul în care locuiam eu - cel cu băieți și cu fete - se afla la est. Iar în centru se afla clădirea principală, locul unde cu toții ne strângeam pentru a lua micul dejun și pentru a fi torturați mental timp de șapte ore.

Totuși, oricât de tare îmi doream, nu mai aveam timp de mic dejun. Imediat ce am intrat în școală, am luat-o la fugă către prima mea clasă: Religiile universale. Nu era tocmai materia mea preferată, dar orice era mai bun decât algebra.

Puținii elevi rămași pe holuri îmi aruncau priviri ciudate, făcându-mă să-mi rotesc ochii fără să scot o vorbă. Oamenii obișnuiau să se holbeze la mine, dar reușeam de fiecare dată să-i ignor fără prea mare greutate. Nu pot spune că îmi făcea plăcere de fiecare dată, dar nu aveam altă alegere.

Imediat ce am ajuns în clasă, am răsuflat ușurată. Profesorul nu era aici, ceea ce însemna că am scăpat de detenție.

Până acum.

Am scanat clasa cu privirea, până când l-am văzut pe Gabriel — colegul meu de cameră. Stătea tolănit în locul său obișnuit și părea că se joacă pe telefon, însă eram foarte sigură că trimitea mesaje. Am mers furioasă către el, așezându-mă pe locul gol din dreapta sa.

- Ar trebui să știi că nu este deloc amuzant ce ai făcut, i-am spus în șoaptă, sperând că nimeni nu mă aude. Puteam să primesc detenție din cauza ta!

- Dar n-ai primit, răspunse el pe un ton rezervat. După care îmi aruncă o scurtă privire curioasă și întrebă: Realizezi că am mai avut o oră înainte de asta, nu? Deci probabil deja ai o detenție pe listă.

Am mormăit niște cuvinte deloc drăguțe despre el și remarcile sale complet nefolositoare. Gabriel - sau Gabe, cum preferam eu să-i spun - era nesuferitul meu coleg de cameră cu care conviețuiam de ceva timp. Era destul de înalt, bine făcut, cu părul blond ciufulit într-un mod stilat și avea niște ochi deschiși de culoarea migdalelor. Păcat totuși, având în vedere că atitudinea lui strica totul.

Aici, Gabe avea o reputație, sau cel puțin încerca să aibe. Ori era băiatul complet izolat de lume cu o latură misterioasă, ori era un petrecăreț de zile mari, care nu lipsea de la nici o petrecere și care bea o groază de alcool. Știam că are o inimă bună, dar faptul că prefera să fie mai închis în el nu-l prea ajută. Erau momente în care ne înțelegeam bine, și altele în care voiam să-i scot ochii cu o lingură.

Totuși, nu se afla printre persoanele mele preferate deoarece avea prostul obicei de a-mi dezactiva alarmele cu scuza că "nu suferă zgomotul ăla". Oh, și deseori mă și urmărea, lucru pe care nu-l prea înțelegeam. Era destul de înfiorător, chiar și pentru o persoană ciudată ca el. Existau momente în care mă privea cu suspiciune în timpul orelor, sau uneori chiar și în camera pe care eram nevoiți să o împărțim. Nu am adus vorba de asta în discuțiile noastre însă, pentru că după mi-ar fi spus și el că sunt paranoică.