A court of ice and flames

Fuga

Era miezul nopţii, dar Dalinda număra oile încercând să adoarmă, cu capul pe perna pufoasă şi cu picioarele în sus, sprijinite de perete. Au trecut trei zile de când ar fi trebuit să aibă loc Soltices, dar în locul balului a rămas un adevărat fiasco. Imediat după aflarea veştilor despre atacuri, au rămas în castel decât Casele regatului, cei ce pot oferi ajutor în caz de război. Paza fusese dublată, iar mama ei, regina, o rugase să poarte cu ea întotdeauna o sabie atunci când pleacă din castel şi să nu plece nicăieri fără gărzile ei de corp. Nimeni nu îi spunea nimic din ce se întâmplă, nimeni nu îi vorbea despre vrăjitoarea de gheaţă şi de ce pusese stăpânire pe moscheea albastră a lui Surya, nici ce urmau să facă ca s-o recupereze. Moscheea este practic locul de rugăciune al oamenilor, dar este folosită și de creaturile nopţii pentru propriile rugãciuni. Este oarecum un punct de echilibru între rasa umană şi cea supranaturală pentru că acolo n-ai voie să intri cu arme sau să fii violent, iar legile regatului sunt simple:dacă oamenii donează sânge la palat, sugatorii de sânge nu atacă.

Dar acum când locul pacei este asuprit, ce o să se întâmple?

Îşi ocupase gândurile cu problemele militare, încât şi uitase de posibila ei logodnă cu Aiax. Îi era imposibil să se gândească la ceva între ea şi vârcolacul din Tanaah, i se părea ireal.

Un fior rece îi traversă şira spinării, motiv pentru care îşi strânse pătura în jurul său mai mult. Îi era frig ca naiba.

Un clinchet venit de dincolo de uşa camerei o făcu să-şi ciulească urechile. Se ridică în capul oaselor şi apucă cu mâna dreapă sabia pe care o avea întotdeauna sprijinită de pat. Gândul că un inamic capabil s-o omoare se putea afla dincolo de uşă îi făcu sângele să îngheţe în vene. Îi mulţumea celui de Sus că pe lângă lecţiile de învăţătură, de bune maniere şi echitaţie pe care le-a făcut, a ţinut neapărat să ia câteva lecţii de luptă cu sabia şi cu arcul. Era cea mai bună, învăţată chiar de rege.

Se îndreptă încet şi cât mai silenţios posibil spre uşă, cu ochii ţintă spre clanţa ce se mişca violent.

Se ascunde după uşă chiar în momentul în care aceasta se deschise şi îşi ridică temătoare sabia gata să atace intrusul.

-Dalinda?

Vocea mamei sale o făcu să se oprească din orice acţiune pe care urmă să o facă. Anastasis dădu uşa la o parte, privindu-şi uşurată fiica.

-Ce făceai după uşă? Oricum nu contează, trebuie să pleci de aici, îi dă vestea regina, aruncându-i pe pat nişte haine ce păreau vechi şi uzate.

Se uită spre mama ei, confuză.

-Ce vrei să spui?

-Din moment ce nu poţi pleca cu trasura din regat fără să fii observată, trebuie să mergi prin Grădina de Curcubeu până la Cărările Şuierătoare. Acolo o să te aşteapte un mijloc de transport.

Îi răspunde regina imediat, luându-i mâna fiicei sale în a sa.

-Vom fi atacaţi foarte curând, iar tu trebuie să fii deja plecată de aici. Eşti singura salvare a regatului dacă noi...dacă noi n-o să reuşim...

Simţi ochii cum i se umplu de lacrimi, lacrimi ce în câteva secunde îi picau reci pe obraji.

-Cum pot lăsa....

-Dalinda ascultă-mă bine, îi spune regina punându-i mâna pe obraji, ştergându-i lacrimile. Nu te uita în urmă şi categoric nu te opri din mers nici după ce pleci din regat. Nu te poţi încrede în nimeni, nici măcar în vreo Casa a regatului, ai înţeles?