Sacrificiul, noul serial Antena1 produs de Ruxandra Ion, are în distribuție actori de excepție. Sacrificiul este un „family drama” cu un scenariu original 100%, bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi.
Serialul Sacrificiul, difuzat de Antena 1, va intercala trei poveşti extraordinare, a trei familii din medii diferite. Filmările sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii spectaculoase din Bucureşti şi din împrejurimi. Din distribuția serialului Sacrificiul fac parte actori cunoscuți, nume mari ale cinematografiei românești.
”Sacrificiul este un serial foarte ofertant pentru un scenarist, pentru că e o frescă a societăţii româneşti contemporane, cu adânci rădăcini din trecutul nostru de acum 55 de ani. Sunt multe poveşti care se împletesc, multe personaje care descoperă secrete şi brusc se trezesc într-o altă viaţă”, declară Simona Macovei, scenarista serialului.
”Ne-am dorit să avem un filon puternic de comedie care să fie prezent în fiecare episod, bineînţeles asta nu înseamnă că vom ignora partea de dramă, ori poveştile de iubire, acestea fiind de fapt cele care ajung la sufletul publicului. O altă dorinţă a fost să avem personaje memorabile despre care oamenii să vorbească acasă, pe stradă, ori la muncă, personaje pe care lumea să le citeze”- spune, la rândul lui, Radu Grigore, scenarist al serialului Sacrificiul.

CITEȘTI
Sacrificiul Oficial
Ficção HistóricaSacrificiul, noul serial produs de Ruxandra Ion, va începe în toamnă la Antena 1