13 mai, o seara liniștita din punct de vedere meteorologic. Nimic nu era interesant de văzut la tv sau un serial bun care sa te captiveze. Afara cerul nu părea deloc senin. Ploaia cădea mărunt iar sentimentul de plictiseala nu făcea decât sa prelungească insomnia. Deși priveam in gol toată atenția s-a dus către acel loc gol de pe perete, unde era o data poza cu chipul tău.…sau așa vedeam eu, pentru ca nu aveam o poza reala. Cu timpul uitasem dar parca intr-o zi am revăzut toate acele momente in care ma simțeam bine. Indiferent de starea pe care o aveam cand te vedeam zâmbind sau râzând știam ca dacă ți-as fi spus totul eu puteam fi fericit. Orgoliul si neancrederea in mine au fost piedici pe care le puteam elimina. Nu am făcut asta....
Blocat in lumea mea nu mi-am dat seama ca deja era dimineață. Poate ca timpul in care ma gândeam la tine îmi făcea rău atât fizic cat si psihic, dar cui ii pasa? Atâta timp cat nu te puteam uita. Eram obișnuit cu ideea ca voi avea dureri de stomac. Nimic nu era nou, aceeași rutina zilnică. Noaptea era o poarta către lumea mea. Vise in care tu nu erai trista, vise in care eu uitam de griji si puteam fi fericit. Ziua era un chin, iadul se dezlănțuia in momentul in care te vedeam pe strada, încercările de a vorbi terminandu-se cu un simplu "Ceau". Eram in regula pentru doua minute însă după jumătate de ora gândurile se transformau in regrete iar regretele in dureri de stomac. Poate exagerez dar glasul tău angelic nu mi-l puteam scoteam din minte.
Poate intr-o zi imi voi face curaj, dar pana atunci voi suferii. Poate e teama sau frica ca totul se va sfarsi prin a ma uita de tot. O simpla tigara imi da o stare de ameteala, poate dupa o luna de analgezice e normal dar cui ii pasa? Atata timp cat pot uita macar o seara de tine....
Cerul era albastru, pasarile ciripeau iar sunetul raului ma tinea in viata. O pajiste imensa se inalta in fata mea. Rafale de vant veneau spre mine, simteam ca plutesc. Fac cativa pasi si vad o casa modesta. Intru in ea si imi dau seama ca avea numai o camera, goala cu o poza pe unul dintre pereti. Cu cat ma apropeam mai mult imaginea devenea neclara....Ma dau batut si ies din acea casa. Ma indrept catre rau si privesc catre cascada care curge prin munte. Ma uit in spate si vad cum casa in care am intrat se destrama...Soarele stralucea iar caldura devenea insuportabila. Ma opresc si ma asez pe spate....privesc cerul, inchid ochii....Ii deschid si totul se schimba. Nori negri veneau dinspre munți. Simțeam un sentiment de neliniște. In depărtare văd un chip de om. Din nou ceea ce văd e neclar. Cand se apropie îmi dau seama ca e vorba de o fata cu parul blond, nici prea scurt nici prea lung, ochii verzi se îmbinau perfect cu iarba deasa care ma înconjura. Picuri mici de ploaie îmi străbăteau corpul, tot cadrul natural se schimbase. Ploaia se transforma in gheata. Ceata ma orbea si nu puteam sa văd nimic.
Ma trezesc din vis si ma uit la ceas. Era ora 1 seara. Aud cum ploaia bate in geam puternic si realizez ca ceea ce am fumat nu era o simpla tigare. Ma ridic din pat si privesc pe geam....Dupa 10 minute ma asez din nou in pat si incerc sa adorm din nou.
