PROLOG
“Visele pot fi calea spre adevar daca le interpretezi corect”.
Nimeni nu este la fel,suntem unicat,fiecare in felul lui,fiecare posedand un dar pe care putin il pretuiesc,darul meu este si un blestem in acelasi timp,dar nu ma plang asta e destinul meu desi sincera sa fiu mi-as fi dorit ca aceasta sa fie mai fericit.Darul meu este unul destul de generos din moment ce eu nu am cunoscut iubire...
a parinteasca,tot din vina mea,tot din cauza darului pretios,caci primul meu vis a fost moartea parintiilor mei,o moarte tragica care m-a facut sa plang in somn fara a ma putea trezi pana ce visul nu se termina,acesta e darul si blestemul meu,visele mele sunt speciale,ele decid soarta persoanelor dragi mie,de fiecare data cand visez pe cineva aceea persoana pateste ceva,in majoritatea cazurilor este vorba de ceva rau.La inceput am spus lumii ce mi se intampla fiind foarte mica ,nestiind cat de rea poate fi lumea,de atunci toti ma evita,spunand ca sunt o ciudata,la inceput ma durut aceasta indiferenta,dar cu timpul m-am obisnuit inchizandu-ma in propria mea lume,aceea a viselor,singura care nu ma considera o ciudata era bunica mea,caci la ea locuiam de cand murisera parintii mei din vina mea,cateodata ma simteam vinovata pt moartea lor,dar bunica mereu ma contrazicea zicandu-mi ca nu sunt o ciudata si ca acesta e un dar pe care trebuie sa-l pretuiesc,deasemenea imi povesti ca si mama ei avea acel dar si ca pe vremea aceea oameni nu o credeau o ciudata,caci credeau in magie si in iubire,pacat ca in ziua de azi oamenii au uitat de aceste doua lucruri atat de esentiale.
Eu sunt Clementine,stiu numele e la fel de ciudat ca si mine de aceea il iubesc,se potriveste cu personalitatea mea,mai ales ca eu adoram toamna pt culorile ei calde,dar si pt melanconia pe care o aducea odata cu ploaia.Nu eram genul emo care sa se cufunde in tristetea intunericului,eram mai mult genul care aprecia fiecare clipa ,zambind chiar siatunci cand imi venea sa plang,nu vroiam ca tristetea sa-mi tulbure ochii albastrii,eram roscata natural,parul fiindu-mi de un rosu la fel de intens precum visele mele.
Eram frumoasa,slaba cu forme rotunde,cu tenul alb ca zapada si ochii albastrii ca oceanul,aveam 16 ani,dar totusi eram o ciudata de aceea nimeni nu ma placea,aveam o singura prietena care inainte era populara ,dar din moment ce s-a imprietenit cu mine a devenit si ea o ciudata in fata colegilor,ei neputand sa-si explice de ce ea si-a petrece mai degraba timpul cu mine decat cu ei,sincer nici eu nu-mi explicam de ce statea cu mine,chiar daca ea imi explica de nenumarate ori ca ea nu ma crede o ciudata si ca ea nu judeca cartea dupa coperta,imi placea sa cred asta,ea fiind o fire foarte libertina si independenta,fiind doar cu 2 ani mai mare decat mine,locuind singura ,desi parintii ei nu erau de acord,sustinand ca e prea devreme,dar ea ii contrazicea mereu spunandu-le ca nu are nevoie de bani lor si ca e majora prin urmare suficient de mare incat sa locuiasca singura,o apreciam pt acest fapt,nu multi reusesc ceea ce a reusit ea,devenind in doar un an cea mai buna dansatoare din tara si asta fara ajutorul nimanui,apropo numele ei e Rebeka,e bruneta cu niste ochii caprui superbi,la corp ne asemanam perfect de aceea ne-am facut un tatuaj pe spate,unul mic cu simbolul infinit pt ca toata lumea sa stie ca noi suntem de nedespartit si ca orice s-ar intampla noi vom ramane impreuna luptand pt prietenia noastra.
