Moartea este un mit

~ 2 ~

Zburam si tot zburam. Ma simteam atat de singura, incepusem deja sa ma plictisesc, curiozitatea cu privire la destinatia spre care ma indreptam disparuse. Ce rost mai avea? Toti cei dragi mie si nu numai, sigur decedasera in urma monstruosului accident. Dar totusi de ce eu? De ce am fost eu cea salvata? De ce nu am fost lasata sa mor? Cu ce eram eu mai speciala decat ceilalti? O, stiu, cu nimic! Si totusi ma aflam inca in viata.

Ma uitam cu uimire la magica creatura, la felul in care ii straluceau solzii in lumina slaba a linii, la cat de gratios isi misca aripile gigantice, la chipul lipsit de expresie pe care-l avea. Trecerea timpului ma facu sa imi schimb total parerea despre deosebita fiinta, pe care cu cateva ore in urma o asociam cu o dihanie. Totusi aceasta faptura gigantica ma salvase de la pieire, macar pentru asta merita sa ii fiu recunoscatoare.

Imi era mult prea frica sa privesc in jos. Poate ca trecusem de mult de Lanul de Foc, dar totusi nu puteam risca. Mintea mea incepuse sa scoata la iveala tot felul de amintiri de cand eram mica. M-am oprit asupra uneia foarte vechi ( de acum circa 14 ani, de atunci cand aveam doar 4 ani), de pe vremea cand tatal meu inca traia. El obijnuia sa-mi spuna foarte des povesti de pe vremea strabunicului sau. In una dintre ele era vorba despre misticii dragoni, acele creaturi de marimi uriase, cu dintii ascutiti, cu aripi gigantice, cu solzi si cozi imense. Hmmm... oare exista vreo posibilitate de a ma afla pe un dragon? Nu! Era imposibil! Insusi tatal meu imi spunea ca stra-strabunicului Aaron, ii placea sa scorneasca tot felul de povesti. Si totusi alta explicatie nu puteam gasi. Daca era adevarat? Daca acest ,,animal'' era un dragon? Oare ce va face cu mine? Speram totusi ca nu voi fi servita la cina, pe post de felul doi! Pielea mi se zburlise imediat ce reactie la acel gand.

Nu se mai vedea nimic,era intuneric bezna, luna disparuse brusc lasand doar stelele sa sclipeasca palide pe bolta cereasca. Deodata, am zarit, la orizont, o lumina ce deabia se vedea. Parea ca dragonul se indrepta inspre ea. M-am intins pe spate si am inceput sa privesc stelele, lasand dragonul sa ma duca in ce directie vroia.