Secretul lui Janet

Prolog

Ținea în mâini doua obiecte: o eșarfă și o casetă. Maxilarul îi era încleștat și fruntea brazdata de riduri de expresie. Mușchii îi tremurau din cauza efortului pe care îl depunea sa nu sfârșească totul intr-o fracțiune de secunda, sa îi extragă prețioasa viața din acea gură croită sa rostească minciuni.

Pe scaunul din fața sa stătea o fata extrem de expresiva. O amestecatura contradictorie de sentimente se citea pe chipul ei, in ochii aceia de un albastru inselator. Ai fi zis ca ai de a face cu doi nebuni, neștiind cu certitudine care va răni pe care. Cu toate acestea, ea era legata fedeleș cu o sfoara însângerată. Sângele nici măcar nu era al ei, dar îl simțea pulsând, sufocand-o. Ii rânjea lui, un rânjet psihotic, diavolesc. Își sucea gatul în stânga și în dreapta, așteptându-i următoarea mișcare.

El, însă, avea deja bine pus la punct planul sau de atac. Înainta cu pași lenți spre televizor și vârî caseta înăuntru. O lumina stearsa le străbatu chipurile. Erau înfiorători, ar fi zis unii, chiar dacă nu puteai nega ca erau și din cale afară de frumoși.
-Sa începem, Janet. Cred ca aștepți cu nerăbdare sa mori, trădându-ma încă o dată.
Se apropie de ea grăbit. Degetele sale I se încleștara pe maxilar, strângând-o ca într-o menghina. Plăcerea lui vinovata fusese întotdeauna sadismul, chiar dacă pe vremea când o iubea, nu o putea răni. Ochii aceia frumoși lacrimau. Zambi.
-Ce incitant! Ești cu adevărat capabila de sentimente!

Caseta porni cu un bâzâit surd. Doi tineri stăteau exact în ipostaza în care se aflau cei doi acum, doar ca având niște expresii mult mai destinse. Era vizibil ca se bucurau unul de compania celuilalt. Băiatul o saruta apăsat, veni în spatele ei și o lega la ochi.
-Ai încredere în mine?

-Ai încredere în mine?
-Mereu.
O saruta în schimb pe obraz, la fel cum Iuda îl saruta pe Iisus, cu un calm glaciar. Ii trecu mai întâi degetele peste gatul înfierbântat, simțindu-i fragilitatea pielii si intensitatea pulsului. Poate ca privirea ei de gheata dorea sa insufle indiferenta. Totuși, el îi asculta acum trupul, iar trupul nu poate minți. O lega la ochi așa cum un agresor își leagă ostaticul, strâns, fara mila. Arunca o privire la băiatul de pe caseta și îi imita gestul. Își uni arătătorul cu mijlociul și i le baga în gura, ușor, cât sa îi prelungească fiorii. Ii mângâiă buzele pline, insistând acolo unde erau puțin crăpate. Le scoase și o musca de buza. Un firicel subțire de sânge i se scurse pe bărbie. Îl linse, savurandu-i gustul metalic. Avea gustul ei.

Băiatul din casetă își baga degetele sub fusta fetei. El reproduse întocmai mișcarea. Suspina.
-Nu simt nimic. Nu mai simt nimic pentru tine,spuse ea stins.
-Minți!
Și o atinse și mai adânc, făcând-o sa uite de sine, făcând-o sa îi geamă numele.
-Așa. Striga-mi numele, ticăloaso! Spune-mi! Te fac sa te simți mai bine decât el?
-N...
Cobori. Tot ce primi fura mai multe gemete profunde. Nu ii ajungea. Voia sa o audă din gura ei.
-Spune-mi! Cine e mai bun, eu sau el?!
-E...

Băiatul din caseta își dezlega partnera și o trânti pe pat.