Secretul lui Janet

Capitolul I

In urma cu 4 luni

'' Draga jurnalule,

Am ales sa îți spun povestea lui, a baiatului care nu roseste multe cuvinte, cel pe care l-am iubit din greseala. M-am indragostit de mirosul sau, fum de tigara, noapte si baiat, de acei ochi negri, sumbri, atat de patrunzatori incat iti dadeau fiori. Se pierdea cu usurinta in multime, atata timp cat nu erai constient de prezenta lui acolo. De aceea, tragic, m-am indragostit intai de prietenul sau cel mai bun, Dylan.

Dylan era absolut perfect, un cliseu pe doua picioare. Era capitanul echipei de baschet si un elev excelent. Mai mult de atat, era un gentelman convins si avea niste buze fermecate. Ne-am cunoscut la clubul de poezie si a fost dragoste la primul vers. M-a luat de mana si mi-a recitat un poem pe care mi-l dedicase.
Părinții mei îl adorau. I-au făcut pana și o copie a cheii de la casa, numai sa ii demonstreze cât de mult îl apreciază. Eram cuplul ideal, el realist, eu visătoare. Pana și când ne țineam de mana, degetele noastre parca fuseseră faurite unul pentru celalalt. Era de-a dreptul frustrant. Poate de aceea am simțit nevoia sa îl am pe Max, poate de aceea am devenit obsedata de persoana lui. "

Se simțea privita. Un miros familiar ii inunda nările și începu involuntar sa zâmbească. Max stătea pe pat, în spatele sau, cu obișnuita sa privire de gheata. Nici macar nu auzise ușa deschizându-se sau protestele patului pe măsură ce ii simtisera greutatea. Uneori o speria tăcerea lui; o speria și intriga în egala măsură. Era ca o fantasma, una care ii bântuia sufletul de câteva luni bune.
-De cât timp stai acolo?
Ridica din umeri.
-De suficient încât sa observ ca jurnalul tău e plin cu gânduri contradictorii despre mine. De asemenea, și ca numele lui apare menționat mai des decât al meu.

Se incrunta. Ochii lui întunecati se pierdura pe fereastra. Luna arunca reflexii argintii pe chipul sau deja neobișnuit de palid. Nu s-a putut stăpâni, asa ca i-a adus chipul înapoi la ea. Se zarea în privirea ei efectul pe care prezenta băiatului în acea camera îl avea. Tremura toată de dorința și vinovăție. Iubea doi băieți în același timp, un poet și un cântăreț, iar ea era doar o fata, o fata ce găsise arta în amândoi.
-Trebuie oare sa îți mai amintesc ca te ador? Max... Ești ireal.
Vru sa îl sărute, dar el se feri, căzând pe spate în pat. Avea ochii închiși și respira sacadat.
-Știi ca am început sa îl visez? Nu știu cum face, dar mi-a întrat în minte. Cred ca știe de noi, Jane...

Fata se opri din respirat.
-Nu... Il cunosc pe Dylan. N-are încă nicio idee.
Ofta.
-Vino aici, Jane.
Ii puse mâinile pe solduri și o trase spre el. Răcoarea nopții de vara se strecura pe fereastra, șoptind-le ca a iubi nu este un păcat. Ii ascultau cântecul pătimaș si bătăile inimilor lor. Erau doi copii, sub clar de luna, ce experimentau parca dragostea pentru prima oara. Buzele lor s-au atins violent, de parca însăși lumea ar fi depins de acel moment, de parca existau întru totul atunci.
-Nu am idee ce vom face mâine sau poimâine sau cum voi mai rezista o zi în care sa te vad în bratele lui, dar... Pentru acum, haide doar sa fim.

II dezbracă sufletul și se iubira pana în zori.

_________________________
In regula, prieteni! Am decis sa schimb categoria la proză scurtă, pentru ca ma apuc târziu de scris și nu am cum sa termin un capitol de dimensiuni normale.