De dragul iubirii (moarte)

PROLOG

  "Dulcele" lanț al amintirilor m-a trimis ca o epavă rătăcită fix în punctul în care nu voiam sub nici o formă să fiu și anume în mijlocul triunghiului amoros în care eu umblam ca o bezmetică în fiecare colț al acestuia încercând să găsesc pionul principal. Nu-mi venea să cred că deși aveam o relație cât se poate de serioasă din punctul meu de vedere, eram complet pe dinafară.

Schematic vorbind, dacă ne gândim la un triunghi isoscel, îl avem în vârf pe Kevin, fostul me iubit, pe Sookie, fosta mea prietenă cea mai bună în colțul din dreapta și pe afurisita de Sara în colțul din stânga. Unde naiba îmi mai era mie locul?

Am încercat din răsputeri să tratez această situație cât se poate de matur, însă, deși am aplicat de nenumărate ori Teorema lui Pitagora, de atâtea ori îmi ieșea un rezultat complet greșit față de sentimentele mele, dar în același timp cât se poate de real.

Deși majoritatea persoanelor l-au considerat pe Kevin principalul vinovat, eu nu mă pot numi cu adevărat o victimă colaterală sau mai bine zis mama răniţilor. De ce? Păi știți scuza aia tâmpită a majorității bărbaților cum că nici în ruptul capului nu ar călca strâmb atâta timp cât femeia de lângă el îi oferă totul pe tavă? Eu eram fix invers. Eu nu-i puteam oferi lui Kevin absolut tot. Nu simțeam nevoia și nici atracția necesară. Știam de la început că este o idee cât se poate de proastă să mă implic într-o relație cu însuși Kevin Elmer, un mare fustangiu fără scrupule care ar face orice numai să-ți ajungă între picioarele, sau cum ar zice el "Paradisul Bărbaților". Nu puteam spune că îl iubeam, pentru că acum vorbind la modul cel mai serios, aveam vagi sentimente pentru el, sau mai bine zis trase de păr.

Totuși nu pot să uit momentul de-a dreptul penibil în care am fost pusă , fix în clipa în care Sookie era ca un ghimpe în talpă doar pentru a nu intra în vestiarul băieților. Cu toate forțele mele adunate la un loc am împins-o și i-am ignorat strigătele disperate de a nu intra acolo. Eu ca o iubită devotată ce sunt, voiam doar să îmi felicit iubitul pentru meciul castigat împotriva celor de la Browclin. Însă în momentul în care privirea mi-a fost aţintită spre cea mai dezgustătoare priveliște posibilă, am simțit cum am fost lovită din plin de un tren și două autobuze.

Libidinoasa de Sara avea brațele încolăcite în jurul gâtului nemernicului de Kevin, sărutându-l tandru și fără pic de rușine pe lobul urechii.

Am luat-o la sănătoasa, dezgustată fiind de secvența parcă regizată pentru un film al naibii de prost, unde iremediabil eu picam de fraieră. Cu toate astea, unul lucrul era cert. Kevin era personajul negativ din tot scenariul.

Din acea zi am hotărât că locul meu nu este sub nici o formă în New York mai ales că nu mai pot face nici măcar un pas în Alphonse High-School. Ar fi de departe cea mai proastă alegere.