Destinul

2. O seară palpitantă.

Privirea lui era îndreptată arzătoare direct spre mine, în oglindă și am înghițit în sec. Fiorii de adineauri au revenit, dar de data asta mai puternici.

Aproape am clacat când bărbia lui se ridică iar ochii lui dispărură din peisaj, dar apărură cele două buze pe care puteam să îmi amintesc perfect cât de moi și dulci sunt. Se presară ușor una de alta, formând o linie dreaptă. Se despărțiră apoi, mimând ceva, iar ce am reușit eu să traduc fu' "Nu scapi așa ușor, iubito", urmat de un rânjet. M-am cutremurat scurt, apoi Janette îmi atrase atenția.

- Ce cauți printre boboci? zâmbi și i-am aruncat o încruntătură. Știa că nu îmi place să mi se spună boboacă și o făcea intenționat.

- Am luat pauză un an.

- Pauză de depresivă, interveni Lewis și i-am aruncat o privire acidă.

- Nu, pauză ca să îmi dau seama ce vreau să fac cu viața mea.

Ridică dintr-o sprânceană, apoi se întoarse spre Niall.

- Ia-o la stânga, se auzi Adam din față.

- Și de ce, mă rog? vorbi Harry cu glasul ăla care mă unse pe inimă și în același timp mă răni mai rău decât un cuțit întors în rană.

- Pentru că pe acolo e pădurea.

- Pădurea e la dreapta, idiotule, mârâi Harry, probabil gata să îl dea afară din mașină.

- Rose, dreapta sau stânga? se întoarse Adam spre mine cu o expresie convingătoare.

M-am prins cu mâna de scaunul lui Harry, trăgându-ma mai în față și băgându-mi capul între ei. Mă priviră amândoi, iar Harry mă ameți.

- Dreapta, am zis, abținându-mă să nu îl întreb cum își permite să vorbească cu mine.

- Vezi? rânji Harry, virând la dreapta atunci când semaforul deveni verde.

- Necioplitule, mormăi brunetul și deja începusem să mă rog pentru el. Nu mi-a luat mult să recunosc mașina în care eram. Ferrari-ul lui Harry.

- Doar repetă și îți jur că te zbor prin parbriz, zise crețul printre dinți. Eu eram pe jumătate în transă și nu îmi venea să cred că sunt în aceeași mașină cu el.

- Ne-cio-pli-tu-le, zise acesta printre dinți.

- Harry, nu! atât am apucat să zic, înainte ca mașina să se zguduie și să se oprească într-o frână bruscă. Puteam să jur că aveam să zbor și eu printre scaune, dar am realizat că mâna lui Harry era în fața mea și îmi bloca teleportarea.

- Ce dracu..se auziră ceilalți în spatele meu.

Adam se izbise cu capul de bord și puteam să jur că sângera, dar nu era așa, însă sunt sigură că va avea o vânătaie frumoasă direct în frunte.

- Cât de ipocrit poți să fii?

Mi-am dat seama abia acum că Harry încă îl urăște pe Adam pentru ce mi-a făcut.

- Vrei să mergi pe jos?

- Știi ceva? Da! zise, ieșind din mașină și izbind portiera în urma lui.

- Adam! strigă fata de lângă mine, ieșind și ea și alergând după el.

- Bun, cine se mută în față? zise Lewis, iar toți mă priviră pe mine.

- De ce eu?!

- Pentru că tu ești cea mai aproape de portieră, explică Janette, cu un zâmbet nevinovat. M-am dat jos din mașină mormăind și urcându-mă lângă Harry. El porni mașina și i-am observat privirea ațintită spre mine în oglindă. Am înghițit în sec și m-am întors, privind pentru tot restul drumului pe geam, cufundată în gânduri.