Poveste cu viata mea

Capitolul 1

Când ai o stea a ta, ce faci cu ea? O crești și o iubești. O protejezi și o faci să strălucească. O faci să simtă că e a ta, chiar dacă tu știi deja.
Ea... e o floare, e aer, e viață, e dragoste. Ea este Sofia, fata mea.

Nu am nevoie de cuvinte să vorbesc despre dragoste. Ea se simte. Ea se vede. Ea e atunci când îmi privesc fata. Sună patetic pentru un bărbat? Deloc. E normal și e firesc. Privesc cu mândrie spre trecut. Deși am fost acolo, privesc ca și cum îmi e necunoscut. Oameni care făceau parte din viața mea la vremea aia, acum sunt doar... Umbre? Fantasme? Amintiri? Poate, dar sigur au devenit străini. Așa vorbesc acum despre ea. Despre cea care mi-a dat cel mai prețios dar, cel mai prețios moment. O iubeam din tot sufletul, dar nimic nu durează o veșnicie, nu? Îi șopteam iubirea, îi dăruiam toată ființa mea, iar în 2017, într-o zi frumoasă de iunie, aveam să-mi împărtășesc iubirea și altei fete, nu doar Mădălinei. Deși o consideram sortită mie, credeam că e a mea, lucrurile au luat cu totul altă întorsătură. Oamenii se schimbă și sentimentele la fel. Am ales drumuri diferite de comun acord sau nu, dar cert este că despărțirea a fost dureroasă. A lăsat urme adânci, o dezamăgire totală și un îngeraș fără mamă. Luna Mai este groaznică pentru mine și Sofia. E marcată cu durere, suspine, deci e pur și simplu, nenorocită. Când fata mea avea zece luni, a trebuit să-mi iau inima în dinți, fata în palme și viața de la capăt. Când o privesc, simt că am tot. Sunt cel mai bogat, cel mai fericit, cel mai împlinit tată. Nu pot exprima în cuvinte dragostea pe care o port pentru o bucățică de carne, o bucățică din mine și inima mea.

Lucrez de mic. De foarte mic. M-am maturizat repede, într-un proces accelerat. Urcasem într-un tren către maturitate și pe el scria simplu "viață". Pierderea e un lucru total firesc, dar nu zice nimeni că e ușor de acceptat. Rămas singurul bărbat în familie, am luat un drum complicat, lung, dar privind cu optimism și încredere. Eram doar un puștan, fără școală, dar al naibii de deștept și ambițios. "Nu o să ajungi nicăieri!", "Nu vei reuși mare lucru în viață!" Asta auzeam adesea, dar nu am ascultat vorbele, deoarece aveam un țel. Nu și un plan, dar știam că mă voi descurca. Sunt recunoscător pentru puține lucruri în viață? Poate. Dar știu clar că respect mediul în care am trăit, în care am copilărit, în care am crescut și am învățat să fiu om. Sunt recunoscător pentru ce am devenit și respect numele pe care îl port. Un nume obișnuit, dar plin de valoare sentimentală, plin de onoare, demnitate, umanitate.

Nu datorez nimic nimănui. Sunt dator doar față de mine.

Nu scriu o poveste dramatică, iar romantică, nici atât. Îmi scriu sufletul pe rânduri, îmi așez gândurile și zâmbesc. E ca un jurnal pentru propria mea inimă. De ce mă adresez la ea? Pentru că e plină de iubire. E plină de Sofia, pentru că ea reprezintă gingășia, dragostea, lumina, bunătatea. Claia de păr blond, ochi albaștri, zâmbet suav și inocent, mișcări delicate și tandre, jucăușă și somnoroasă, toate astea îmi ating sufletul și știu că nu am eșuat ca tată. Iar asta înseamnă enorm pentru mine. Sunt om, greșesc, iau decizii proaste, dar nu încetez să lupt. Prins în serviciu, având nevoie de timp pentru copil, am angajat o bonă. Așa a apărut Inga. Ea este dedicată, pasională și mama băiatului meu. Bucuria în viață vine din lucruri mici, mărunte, dar pline de semnificații. Nu îl strâng mereu în brațe, dar îl port mereu în suflet. Cassian mă inspiră. Îl privesc și simt că îmi crește inima.

Cum poate o inimă cât o căpșună să mă ducă la cer și să mă lase să plutesc pe nori?

Am o stare de liniște sufletească în momentul în care adorm înconjurat de cele două stele. Pe de o parte Sofia reprezintă busola mea, iar Cassian este muza. De ce spun asta? Pentru că mă ghidez după fata mea, inspirat de băiat. Numele lui nu înseamnă "gol" sau "pustiu", el este cel care mă face să sper. Să cred că Dumnezeu m-a binecuvântat pentru faptul că nu am pierdut drumul în misiunea mea de tată. Am avut-o mereu pe mama alături. Știi cum e? A venit vremea să fiu tată pentru copilul meu, care uneori este și el doar copilul mamei. Când mă simt copleșit, mama e acolo. Când copiii mei vor fi depășiți de situație, eu voi fi acolo. Întotdeauna le voi călăuzi pașii spre reușită și viitor. Vreau tot ce e mai bun pentru ei.