Love or lie

Scuze

''Imi cer scuze!'', imi spune, uitandu-se cu niste ochi (parca sinceri) la mine, ca pe moment l-am si crezut. ''Pentru ce?'' ,''Pentru tot'' ,''E ok..'' ,''Sunt ok scuzele sau tu?'', ''scuzele...''....dupa care ma saruta pe un obraz, ezita putin, ma saruta pe celalalt si pleaca...dar folosindu-si aceeasi privire patrunzatoare de care m-am reindragostit. 

Mai tarziu l-am intrebat daca a vrut sa ma sarute sau doar mi s-a parut. Raspunsul lui a fost ca da. Mi-a spus ca i-a placut cum eram imbracata, parul putin ravasit, machiajul si buzele. In mintea mea era ''ok...dar de ce? cum poti sa imi spui ca voiai sa ma saruti daca inainte cu nici 48 de ore spuneai ca intre noi nu a fost nimic? cum poti sa te joci cu mintea mea in halul asta? si de ce ai vrea sa ma saruti daca esti deja cu altcineva? sau cum ai putut sa-mi spui ca intre noi nu a fost nimic, cand saruturile noastre erau pline de sentimente placute, emotii, dorinte?''

<<Cum poti sa imi spui ca ma placi si ca ma vrei, dupa aceea ca nu te simti aproape de mine pentru ca nu iti scriu / te sun sau ca ma vezi rar. In acelasi mesaj imi spui 'puiule' si 'imi fura atentia altcineva'...ce ar trebui sa inteleg din asta? ca ne placi pe amandoua si ca nu vrei sa renunti la niciuna? nu exista asa ceva. Nu poti avea aceleasi sentimente pentru doua persoane diferite; trebuie sa fie altceva la mijloc...pe una dintre noi o minti, dar pe cine?>> - si acestea erau in mintea mea, unele mai sunt si acum. Am foarte multe intrebari fara raspunsuri, iar cand mi-a zis ca pot sa il intreb orice, parca nu aveam nicio idee, nimic, toate au venit pe parcurs si nu am apucat sa i le adresez.

Dupa acele scuze care mi-au ravasit sentimentele si mi-au anulat (aproape) orice parere proasta pe care o aveam fata de el, au inceput si alte mesaje. Imi facea complimente, trimitea pupici, dorinte arzatoare si altele. Nici eu nu eram prea departe...si nici acum nu sunt. Recunosc, il plac! Stiu ca ar fi trebuit sa las lucrurile asa in aer, sa imi treaca toate, dar nu am cum; nu stiu daca nu pot sau nu vreau, cert este ca oricat de mult as vrea ca lucrurile sa fie altfel, parca am o voce in cap care imi spune sa continui fara regrete, sa ma bucur de fiecare clipa petrecuta cu el. Nu am trecut niciodata prin momente ca acestea. Nu am mai simtit pentru niciun barbat ca il vreau atat de mult, incat sa trec peste orice gest sau cuvant urat; si nu numai ca am trecut peste, dar ma simt mai atrasa de el din ce in ce mai tare; asta ma cam enerveaza pentru ca e cu mult sub demnitatea si constiinta mea in acelasi timp. Se pare ca in astfel de momente, ratiunea iti este plecata undeva departe, in niciun caz nu are vreun sens.

Revenind la scuze...le-am acceptat, la fel cum am acceptat si faptul ca de fapt el apartine altcuiva; nu imi place, mor de gelozie, dar asta este. Nu ma bag acum si nici mai tarziu. Oricat de rea si razbunatoare mi se spune ca sunt, lui parca nu i-as face rau vreodata. I-am promis ca ce e intre noi, va ramane intre noi, constienta fiind ca am avea de suferit amandoi...constienta fiind si ca la un moment dat doar eu voi avea de suferit...