Posesie

Te ridici, te îmbraci dând chiar să pleci.

Fugi și te las. Rămân fără glas.

Te-ntorci. Alergi și decizi să rămâi,

Iar inima-mi bate în piept și-n plămâni.

Rămân fără aer și simt cum 

Cu lacoma-ți foame, păcate trupești.

În bezna claustră ochi-ți zăresc

Iar tremurul meu, să-l rețin eșuez.

Cu flăcări în ochi, în priviri și în suflet

Mă arzi pe-al meu trup menit să te-astâmpere.

Te-ncântă ce stare cumplită îmi dai

Și indescifrabil de-ncet te-a proprii,

Respirația-mi tai.

Cum se putea așa perfecțiune?

Maxilar încleștat menit să mă-nfurie,

Un trup păcătos și mâini mult prea fine,

Atingeri ușoare și-obscură privire.

Ajungi milimetric-periculos de aproape,

Și simt cum fierbintea ta respirație-mi bate

Pe-obraji și pe gât, atent mirosind,

Stârnindu-mi dorința să te simt asudând.

Atunci realizez că trupu' mi-i gol.

Rușine și ură se-nfiripă-n dor.

Și dau să mă-ntorc, să te las, să te uit

Dar te-aud șuerând, și bătând în pământ.

Încep să pășesc ușor, apăsat,

Dorind să m-acopăr c-o haină ce a păstrat

Mirosul tău calm, amețitor si blând,

Să simt ca ești al meu, nu doar în gând.

Dar nu pot să fac un pas în dărăt

Că simt un curent și pântecu-mi ia foc

Când brațul tău rece a mea talie-nconjoară,

Provocând un suspin și-o cădere ușoara.

În clipa-următoare mă văd la pământ

Înfăsâșurată-n al tău miros pasional,

Iar lacrimi mai reci îmi curg rând pe rând

Suspinând prea încet un "Nu pleca, te iubesc", poate prea înfundat.

Ochi-mi deschid și te văd panicat.

Atunci realizez cât de rău am clacat.

Vreau să te-n lătur dar tu mă surprinzi

Prinzându-mă de talie cu lobul urechii mele-ntre dinți.

Mai tare-mi stârnești dorințe ascunse

Și-atunci te oprești crezănd că vrei să-ți ceri scuze,