ᴛʜᴇ ғɪɴᴀʟ sᴏʟᴜᴛɪᴏɴ

《Prolog》

25.01.2020

   Narator povesteste:

   

        ANUL 1960

    

     Șatenul  cu ochi verzi , o înălțime  atât de scundă  de un 1,50 intra brusc în  camera sa  , părul  îi  era atât de zburlit și  în  toate părțile  , semăna leit cu tatăl său  nu ? Iar aceasta înfățișare  îi aducea mult aminte mamei sale de răposatul său  soț . Încât în  loc să  îl strige pe nume alegea să  îl  strige Eren deseori  . 

     Se puse pe scaun la biroul de lemn în  stil german și  se uita în  camera sa , la fel de dezordonată  ca întotdeauna .

    Privise poza tatălui său  zâmbind în colțul gurii spuse pe un ton melancolic :

     - Nicio grijă  bătrâne  . . . am să  te fac mândru ai să  vezi ! își apucase stiloul negru și  își  lua schițele  reluându-și ideea de unde plecase , acel scris mizerabil care abia poti înțelege  ceva revăsându-și ideile pe aceea foaie pătând-o de cerneala și  scriind dezechilibrat aproape strâmb în timp ce scria în mâna stânga își ținea  țigara care din când  în  când  își  aducea aminte să  dea jos scrumul , o bagă în gură și  inspiră  fumul toxic dându-l afară  . Își  da-se capul pe spate singurătatea asta îi  făcea  bine dar în  mintea sa trenul amintirilor amare îi  recăpătau sens și  conturau acel moment deșart .

     Amintiri reci , sinistre . . . încă  de când  s-a născut a avut propria luptă . Își  aduce aminte de toate momentele aventurile petrecute de familia lui . Dar ceva îi  lipsește  nu ? Ce poate fi ? Familia . . . de la moartea tatălui său  sora sa geamănă și-a  continuat studiile în  timp ce măicuța lui a devenit din ce în ce mai tristă  sleită de puteri . 

       În fiecare noapte o aude pe mama sa cum plânge , o aude cum suspină  și se întreabă "de ce ? de ce i-a luat bărbatul de lângă ea ? de ce a fost supusă  unor momente atât de grele ? de ce anii au dispărut atât de ușor ?" La naiba . . . același  nod în  gât   care revine în  fiecare seară  . Își  lasă  firele de păr să  cadă  peste ochii verzi-albăstrui cu cearcăne lăsându-și la iveală  lacrimile care picau peste foile sale . Ce naiba scria acolo , vă gândiți  nu ? 

       Nimic important , a fost doar un spectator , a luat parte la povestea familiei sale la trecutul lor ascultând  interesat fiecare cuvânt al mamei sale .

     Mama sa pentru el reprezintă totul . . . pentru el e cea care i-a dat viață  cea care a sacrificat atât de multe pentru el însă tatăl său  acum decedat a reprezentat eroul , se bucură să zică că "tatăl meu a fost  Fuhrer" a făcut  multe pentru Germania . Atât de multe încât nu poate numără  pe toate degetele . 

     Iar moartea lui acum nu i-a picat bine , din spusele mamei sale el mereu a fost " Un căpos , așa  un nenorocit , vorbea mult , zâmbea mereu chiar dacă  îi era greu , era direct , ura să  piardă și  creea probleme mereu dar . . . nu renunța niciodată să  îi ajute pe cei pe care îi iubeste ! " dar știa  și  el îl  văzuse de când  era mic , aceea privire blândă  și  plină de speranță simțindu-se protejat lângă el .

   Oricât era de obosit venea și  îi arăta  atenția . . . dar de la un timp s-a retras nu a mai avut timp și a regretat cearta la care a fost supus dintre el și bătrânul său  . Era mai înalt  decât el , avea deseori o atitudine impunătoare  și autoritară  visul său  era să  ajungă ca tatăl său .