Nu acesta e sfârșitul

Rayen

Este frig și plouă . Îmi țin strâns umbrela și înaintez prin ploaie . Chiar dacă este luna Decembrie , iarna încă nu a sosit , iar ploile nu se mai opresc. Mă întorc de la câteva examene grele pe care tocmai le-am dat. Sunt puțin cam tulburat și dezorientat . Închid umbrela și mă așez pe o bancă acoperita. Vrea doar să văd cum cade ploaia din cer și să mă odihnesc. Pornesc iarăși prin ploaie și nu prea sunt atent la drum , stau cu ochii în pământ. Dintr-odată, cineva dă peste mine și-mi scap umbrela , mă uit să văd cine e iar inima mi se oprește, era Emily , fata de care mă îndrăgostisem acum 3 ani. Nu puteam să cred că era chiar ea. Roșu din cap până-n picioare , mă aplec să-mi iau umbrela iar mâinile ni se ating,era aceiași atingere blajină ce mă liniștea. Îmi iau umbrela și-mi ascund chipul , sperând că nu m-a observat. Mă întorc acasă cu pași repezi. Închid ușa și mă arunc în pat. Încă o iubeam și tot încercam să o uit de 3 ani, totul era în zadar . Nu pot uita ziua în care am văzut-o pentru prima dată...
Abia intrasem și tocmai mă așezasem. Aruncasem o privire fugară prin încăpere și atunci am zărit-o, era atât de frumoasă! Avea părul prins într-o coadă cu mici fire ici colo desprinse . Avea niște ochi căprui și mari și-un zâmbet ce m-a cucerit.
Un plânset de bebelușul mă readuce în camera mea. Mă uit pe fereastră și văd că s-a întunecat. Mă întind în pat și adorm cu o lacrimă pe obraz și Emily în suflet.
E dimineața. Sun obosit iar revederea cu Emily de ieri m-a pus din nou pe gânduri. Ies din casă și iau un autobuz pentru a ajunge la timp la facultate . Beau o cafea și mă apuc să citesc o carte , reușind să mi-o scot din cap pe Emily pentru câteva minute. Ajung la facultate , mă duc în sala unde voi avea primul curs și mă așez pe un loc liber. Îmi continui lectura până când cineva  face zgomot și se așează lângă mine . Puțin supărat că cineva mi-a întrerupt cititul , întorc capul pentru a putea vedea cine e . Era Emily! Uit cum să respir și scot un sunet ciudat asemănător cu un icnet. Sper bucuria mea , nu observă și nu se uită la mine. Nu pot sa cred că ea era chiar aici, lângă mine , după atâta timp...
Vreau să o salut , dar amintirea despărțirii noastre mă izbește dintr-odată. Nu pot uita momentul când îl ținea de mână pe cel mai bun prieten al meu... atunci lumea mea și-a rupt în două și cerul parcă a căzut peste mine . Nu puteam să spun nimic , avem un nod în gât. Eram furios? Eram mâhnit? Sau poate ambele? Nici eu nu mai știam sigur...
Clopoțelul sună și mă readuce din nou în sala de clasă . Profesorul intră , studenții îl salută , iar eu și Emily ne priveam nedumeriți. Acel fior rece și fluturii din stomac nu lipsesc. Împotriva sentimentelor mele , întorc privirea plictisit, cu amintirea despărțirii întipărită bine în minte , crezând că așa e mai bine.