Era o fată în fața clasei mele
Pe care nu am vazut-o să facă altceva decât să râdă
Este înaltă și deșteaptă
Frumoasă și puternică
Iar atunci când cineva e trist ea încearcă să repare ce e în neregulă
Cum poate cineva atât de perfect
Să se simtă așa nesigură?
Încât să-și rănească pielea cu tăieturi și arsuri
Și totuși să vrea să se rănească mai mult.
Cum poate cineva atât de perfect
Să învețe să-și urască propria ei umbră
Desenând o fotografie pe mâna ei cu o lamă
De parcă mintea ei nu ar fi fost destul de întunecată
Era o fată în fața clasei mele
Ai cărei ochi erau lustruiți
Ca și o sticlă spartă
Fantoma unui zâmbet
Apare pe fața ei
Și râde atunci când ei îi spun
”Cine este popular acum”
Era o fată în fața clasei mele
Care este tristă și rar să o vezi râzând sau zâmbind
Prietenii ei îi spuneau glume
Ca și aceea cu băiatul
Dar tot ce facea ea era să-și închidă ochii
Și să-și pătrundă în minte
Era o fată în fața clasei mele
Care ieri și-a luat ultima suflare
A scris câteva cuvinte
”Îmi pare rău că nu am zis nimic
Dar mintea mea era încurcată
Oricum nu mă puteați salva”
Și pentru fata din spatele clasei
Care simte la fel ca mine
”Cum se poate ca cineva atât de perfect
Să se simtă atât de neîncrezătoare
Pentru a-și răni pielea cu tăieturi și arsuri
Și totuși să vrea să se rănească mai mult...”
