POEZII de SUFLET

Scrisoare

Florile s-au ofilit de la atâta soare,
Copacii au îmbătrânit și soarele dispare.
Cerul s-a înnegrit și luna este mare,
Eu m-am îndrăgostit și lumea moare.

Ca o rază de soare ai cazut pe pământ
Și ți-ai pierdut din valoare când ai coborât.
Vocea ta dulce și-a pierdut  glasul;
Eu merg plângând, auzindu-ți pasul.

Nopțile albe le-am petrecut plângând,
Văzând că ești bine te aud râzând.
Te sorb din priviri și sufăr în tăcere,
Când te văd îmi face plăcere .

Flori de cireș îți creează calea,
Ma simt o povară și îți simt chemarea.
Lacrimi sunt născute dintr-o iubire oarbă.
Te vad mergând si inima întreabă:

De ce te-ai născut să îmi dai suferință?
Nu vezi că acum scriu cu altă peniță ?
Tu ca soarele îmi  provoci alergii
Și ca o stea din cer tu n-ai sa mai fii.

În lumea asta mică te-ai născut să trăiești
Și ca o pedeapsă vrei să mă  umilești.
În fața ta iubite, nu mai este alta,
Care să te țină-n brațe și să-și dea viața.

M-am dăruit ție, dar m-ai ignorat.
Inima îmi  este dușman și  te-am îngropat.
În sufletul meu nu mai e nimic,
Iar pe noptieră  ți-am lăsat un plic.

În acel plic este o scrisoare;
Și în ea ți-am scris tot ce mă doare.
Dacă o citești ai s-o pui deoparte
Și ai să-ți amintești de ea la noapte.

Am scris ca un blestem ca să-ți nărui viața,
Cum ai facut tu toată viața.
Nu ai să dormi și ai să plângi mereu,
Ai să simți cât mi-a fost de greu.

Vreau să simți durerea în fiecare os,
Să te roadă tristețea până nu mai poți.
Si pe o pânză neagră am să  îți cos,
Fiecare greșală și pe absolut toți
Pe care i-ai rănit ca să trăiești  frumos...