Despre realitate...

Din câte îmi amintesc

          Primele zile de grădiniţă. Aici, unde te simţi cel mai bine şi faci lucruri şi spui lucruri fără noimă. Îmi amintesc cum după fiecare zi de grădiniţă, fiind la program prelungit, primeam măgura/banane/portocale/mere/alte dulciuri, fără să ştiu că părinţii le plăteau. Abia la 10 ani am aflat asta. Mama obijnuia să mă facă"frumoasă", deci pot afirma faptul că la serbări eram singura plină de fel de fel de accesorii. Educatoarele mele mă obligau să mănânc mazăre, fasole, chestii care nu îmi plăceau şi pe care nu le suport nici astăzi.

           Într-o zi, voiam să dorm, dar 2 fete râdeau, iar eu m-am ridicat în picioare, în faţa lor şi le-am zis să tacă. Atunci, educatoarea de la grupa mică vine, cele 2 se prefac că dorm, eu am fost luată în camera celor mai mici, pusă pe un scaun, într-un colţ. În ziua aia am adormit în maşină, când a venit să mă ia. Ca în orice grupă normală de grădiniţă, exista un psihopat. De fapt, doar la grupa mea. Mai ţineţi minte păpuşile Barbie pe care ne certam la grădiniţă? Sau lego, maşinuţe... Ţin minte că în spatele grădiniţei văzusem o ambulanţă neagră. Eu şi 4 copii, mi se pare. Am împins un băiat în faţă şi am fugit.

      Doar eu aveam acea pasiune pentru ponei? Încă mai am colecţia+unul care se lipeşte pe frigider. Cred că toţi eram înebuniţi după Danonino, mai ales după magneţii de frigider cu animăluţe, ţări, beţişoare de îngheţată pe care eu încă le am.

              Mai ales perioda de Crăciun. Când zic Crăciun deja zâmbesc, ca acum. Sărbătoarea preferată în care bem ciocolată caldă şi ne uităm la Singur acasă, pe care, ţin să menţionez, că deşi l-am văzut de 20 de ori, încă mai râdem, zâmbim, ne uităm cu drag la el. E ciudat cum de, la grădiniţă, Moş Crăciun avea mască falsă şi noi nu ne dădeam seama. Când ajungeam acasă mama spunea:"Cântă Moş Crăciun cu plete dalbe ca să vină, ca altfel, nu vine!", iar eu cântam.

          Recunosc, aveam talentul de a desena pe faţa păpuşilor, dar asta de la primii ani de viaţă până pe la 4 ani. Primul meu telefon a fost, de fapt, primul nokia apărut. Era aşa de tare atunci să ai acel telefon, te lăudai la ţoţi.

      Ţineţi minte cum ne culcam atunci la 8 sau 9 seara? Şi, spre deosebire de voi, cred, eu o trezeam pe mama în fiecare noapte, fiindcă aveam coşmaruri mereu. Aveam problema cu durerea de burtă, voma, răceli şi acum, fiind foarte sensibilă sunt foarte"expusă" şi mă apucă te-miri-ce şi te-miri-când.

       Recunoaşte, prima oară când intrai într-un magazin te duceai la jucării. Cel puţin, asta făceam eu. Mama, când vedea că am dispărut venea direct la raionul cu jucării şi dulciuri. Seturi de"trusă medicală sau doctor" erau o pasiune pentru mulţi. Căsuţele în care puneai mobilă şi te jucai, căsuţele acealea pe care unele ni le doream foarte mult. Să nu mai zic de pluşuri, eu dormeam cu 2. Le am şi acum.

                Când, la grădiniţă, de 8 martie te duceai să faci poze, tu fiind într-o parte, iar în cealaltă fiind scris'La mulţi ani' şi:

"E ziua ta mămico,

În dar ţi-am adus inima

Şi crede-mă mămico,

Un dar mai frumos nu se putea".

                   Când ne jucam veşnicul"telefonul fără fir", ajungând să spunem de la un singur cuvânt ceva inexistent.

     Sau când doar mama ta îţi putea pune dresul, pentru că era aşa dificil! Se poate observa cum grădiniţa a fost, va fi şi va rămâne cea mai frumoasă perioadă din toată viaţa.

               Alfabetarul era aşa de greu pe atunci. Ţin minte cum aveam dulăpioare. Eu acolo ţineam cartea de colorat preferată. Când am văzut că e udă, simţeam că mor. Dar s-a uscat şi da, şi pe asta o mai am.

La mine exista în curte un cauciuc în curte, înfipt în pământ. Da, chestiile alea de la roţile maşinii. Ne băteam care apucă să sară pe el. Niciodată nu făceam la baia de acolo, până să aducă mama un capac nou-nouţ la grădiniţă. Da, roz. Băieţii aveau vedere la baia noastră, era ciudat atunci. Una dintre educatoare este cu mine în bloc şi acum.     

       Nu existau certuri decât când venea vorba de sirenele. Atunci eram în stare să ne bătem pentru Rikki? Cred că aşa era.

                 Da, erau"fete bogate", care primeau tot ce voiau. Eu şi prietena mea de atunci preferam să ne jucăm singure. Dacă bogătanele mă voiau pe mine şi pe ea nu sau invers, noi nu ne jucam. Ori amândouă, ori niciuna.

        Mă credeţi sau nu, într-o zi trebuia să dormim, cu educatoarea în cameră, iar eu şi prietena mea aveam nevoie la baie. Eram la ultimele paturi, departe de uşă, iar când educatoarea nu a fost atentă, am luat-o pe sub paturi, ieşind pe uşă neobservate, intrând la fel. Dar, mamă... îmi amintesc că erau nu ştiu ce caftofi natur sau cum or fi, aduşi din nu ştiu ce ţară la care am mai cerut 3 porţii pe lângă prima. Bucătăresele s-au minunat, pentru că eu, de felul meu nu mănânc nici prima porţie.

               Unul din momentele când erai certată de educatoare, fiind pusă cu mâinile în sus la colţ, plângând haotic. Ţin minte că un copil ieşea din clasă, noi ascundeam un obiect, iar apoi intra şi ziceam"Cald, călduţ, fierbinte, rece, foarte rece, gheaţă" în funcţie de cât de aproape era de obiect, iar apoi ne certam care dintre noi să fie următorul.

               Sau când un copil era cu spatele la noi,iar altul îşi schimba vocea şi el trebuia să ghicească care a vorbit. Sau când unul era legat la ochi şi altul venea, iar cel legat la ochi îl pipăia pe celălalt şi trebuia să ghicească cine a fost.

         Am avut sute de amintiri haioase de la grădiniţă, dar prefer să închiei aici:

     Mai ţineţi minte de prietena mea de care vă spuneam mai devreme? În ultima zi, eu am venit cu o păpuşă, ea cu alta şi am făcut schimb. Păpuşa ei o am şi acum, în aceiaşi stare, cu aceiaşi frizură şi aceleşi haine, exact ca în ziua în care am primit-o.