Despre realitate...

Şcoala-Gimnaziu

Îmi amintesc cum în prima zi de şcoală aveam emoţii atât de mari...Cei de a 8a ce vedeau pentru ultima dată şcoala, ţineau buchete de flori înclinate, unindu-se la vârf. Era"tunelul" bobocilor. Eram atât de fericită, adică drumul nu se mai sfârşea, dar totuşi, nici nu îmi doream asta. Păşeam uşor pe culmile"adevăratei vieţi". Învăţătoarea noastră, deşi mai bătrână, atât de drăguţă şi cu o voce blajină. Cu siuranţă toţi ne simţeam mai"maturi". Eram atunci fericiţi, doar eram la şcoală, dar apoi au venit probleme de matematică cu x necunoscuta. Bine, până să ajungem acolo, bineînţeles, cumparaturi. Ghiozdane roz, cu Barbie, care mai mişună şi astăzi printre"tinerii" boboci. Să nu mai zic de rechizite... Noi cu Barbie, băieţii cu Spiderman. Bine, acum lucrurile sau mai schimbat, Violetta e în vogă.

Care dintre voi nu se strâmbă când le vede?Sunteţi gen"cum ar fi posibil?", când chiar noi le purtam.

Bun, după clasa I, în care ai cunoscut ce-ţi poate pielea ţie şi colegilor tăi, după împrieteniri"pe vecie" ce nu durează mai mult de câteva secunde, minute, ore,zile, săptămâni şi lista poate continua, în clasa a II a, afli că trebuie să înveţi tabla înmulţirii şi a împărţirii, pe care, o învăţaţi ca papagalul, nu logic cum ar trebui să o faceţi. Apoi poeziile, să citeşti cursiv, nu ţi se mai pare o ideea aşa de bună şcoala. Apar în pauze primele julituri în genunchi, în palme, absenţe, vaccinuri etc, etc. Apar câteva excursii la care bineînţeles nu ai cum să lipseşti.

Primele note, primele certuri, prima"viaţă" cu adevărat... viaţă. Deşi stăteam la 2 paşi de şcoală eram mereu singura care întârzia. Trezirile de la 7 dimineaţa erau cele mai grele... Mai ales în clasa I, mama băga la maxim muzică să mă trezesc. Altă metodă nu era.

Şi primele clipe de neuitat, în care pur şi simplu îţi venea să plângi. Apoi au apărut momentele în care te uitai la ceas dintr-un minut în altul, aşteptând soneria clopoţelului. Şi..pauza, cu veşnicii bătăuşi şi ţipete. O, da şi atunci când veneau testele, cu inima bătând mai să sară din piept, erai prea concentrată, încât uitai. Doar eu mă uitam pe pereţii albi, dar şi de jur împrejurul camerei, căutând în mintea mea o fărâmă de ajutor?

Careurile... În care directorii spun"Linişte", iar noi continuăm să vorbim fără se ne pese. Bătaie cu cornuri, cu cretă şi zăpadă. Aranjarea clasei, bradului, felicitările şi cadourile.

Ţin minte că într-o zi, de fapt, în Ajunul Crăciunului, mama îmi luase un cadou pentru şcoală. L-am văzut şi mă bucuram enorm. O păpuşă ce avea rochia ca o umbreluţă. Cred că era una, având în vedere faptul că se închidea la fel. Mai şi cânta.... Dar a doua zi, la şcoală, m-am simţit prost că eu ştiam ce cadou era, m-am prefăcut uimită, deşi inima mea de copil era distrusă.

Miile de scrisori pentru Moşu' pe care le-am păstrat. Câte greşeli gramaticale! Câte desene parcă făcute cu picioarele. Ce scris! Şi ce exprimare!

Drumurile până la şcoală, în care picam pe gheaţă şi lumea spunea că am făcut pe mine. Ce sentiment de ruşine aveam!

Când un derdeluş nu era de ajuns. Ba prea mic, ba prea strâmb, ba prea nuştucum. Pentru noi nu conta.

Când ne stropeam cu apa de la fântâna şcolii, când băieţii ne închideau în baie.

Ce amintiri!

Petrecerile, banchetul. Daa, banchetul.

Am fost la munte, cabane separate dar unite printr-un perete mai gros. Mult prea gros.

A trebuit să stăm 10 minute lângă cabană, căci femeile de servici nu făcuseră curăţenie. Clanţa uşii era stricată, cheia pierdută. Băieţii veneau la noi noaptea, era o nebunie!

4 fete, 6 paturi. Oh, da, îmi amintesc cum am rupt chiar patul unde urma să doarmă învăţătoarea. Poveste lunga:

În camera de alături stăteau felele de a 8 a, pentru că făcusem banchetul clasele de a 4 a cu cei de a 8 a. Eu eram cu fratimiu. Ghinion.

Era seară şi cum ne pregăteam noi de petrecere, vin fetele mari la noi: 'Putem să ne facem părul la voi? Noi nu avem priză.'. Am acceptat. Până la urmă, nu aveam nimic de pierdut. Da' cum să nu. Decât un pat. Băieţii mari vin cu o şopârlă moartă. Mă rog, jumate de şopârlă. Bam, după fete, sar din pat în pat şi aşa am rupt patul.

Ce să mai zic de momentul în care venise învăţătoarea, iar fix când să se aşeze aude ceva din camera băieţiilor şi se duce să verifice, urmând să stea să-i supravegheze. Uh, ce noroc de data asta.

Nu ne era ruşine una de alta, eram ca surorile. Ne schimbam noi, cum ne schimbam şi intră băieţii peste noi. Nici nu aveam chiloţi! Bine că m-am băgat rapid sub plapumă. Instinctul.

Trebuia să dăm 5 lei fiecare pentru DJ, cum nu aveam la mine, m-am împrumutat. Nici azi nu i-am dat banii înapoi persoanei respective.

Cum eram în zonă de munte, ursul ne putea întâmpina oricând. Aşa se face că aşteptam mâncarea la acel restaurant şi auzim sunete şi foşnituri. Mă duc rapid la baie să văd dacă prietenele mele erau acolo, căci nu le găseam. Ajung acolo şi le spun ce se întâmplă, iar cum baia acea era pentru ambele sexe, auzim cu vocea groasă'Mor, mor'. Eram speriate, dar apoi am aflat că băieţii ne jucaseră o farsă. Băieţii ies şi auzim ceva, din nou. De data asta nu mai erau ei. Ieşim noi din baie şi îl văd pe fratele meu, viteaz , ce să faci, cum vrea să iasă afară să vadă ce e. Eu mă plângeam p-acolo cum că nu trebuie să iasă, că o să moară, şi el deja nu mai era în încăpere. Auzim ţipete, deja mă 'jeleam' mai rău. Apoi intră el cu celelalte 2 persoane pentru că nu plecase singur. Ştiam că nu e aşa viteaz.

'Sunt doar nişte beţivi care ne aleargă cu lopata.'

Nimic grav.

După ce mâncăm, scuipâd în şerveţel sau folosind scuze gen'Nu mai pot' , căci mâncarea era groaznică, începem să dansăm. Mrs President, Vara nu dorm se auzeau în boxele imense. Ce hit-uri. Era o femeie care dansa aiurea, nu vă puteţi imagina. O chinuia talentul.

Am avut tort, iar când am ieşit din restaurant, băieţii ne ridicau rochiile.

În cameră am spus poveşti de groază, nu ştiu dacă una dintre noi a dormit în noaptea aia. De fapt, toate.

A doua zi ne certam pe care să joace ping-pong, aveam masă şi mingi, palete, fileu, absolut tot.

Magazinul din colţ cu energizante. Ţin minte că după al treilea, când m-am dus să mai iau, nu mai avea.

Am cules nu-mai-ştiu-ce să facă mama habar-nu-am-ce. Cam 2 pungi. Mari.

Am fost la un râu, coborând o pantă. Fusesem fix cu femeia ce o chinuia talentul. Fratimiu m-a certat rău atunci. Femeia-talent avea probleme psihice. Aşa părea.

Băieţii au desfăcut extintorul, se răspândise în jur, iar în câteva momente nu te mai puteai vedea. Doamna învăţătoare ne-a pus să facem curat în camera băieţiilor. Calorifere şi cearşafuri rupte, frimituri peste tot, aveau şi gândaci!

Nimic, dar nimic nu este mai rău decât să ai un gândac în cameră, poate decât să se piardă unul în cameră. La ei erau pierduţi pe puţin 5.

Să nu mai zic că aveau lucruri peste tot. Îmi era prea greu să respir, aerul închis completa dezastrul.

Ne-am jucat cărţi, remi, monopoly, tenis şi multe altele.

Mama îmi pusese un ghiozdan plin cu dulciuri şi sucuri, chiar dacă dormeam doar o noapte acolo. Păstrasem o pungă de chips-uri pentru momentul când voi fi în autocar, dar când m-am întors în cameră, frimituri de chips peste tot, ce duceau la o fată, iar tot ce a putut spune printre gura plină de chips-uri a fost:

"Îmi era foamne!"