Imperiul Rusinii

Prima parte 1

   Simţea cum furia îi transforma sângele în argint viu.

Justiţia, cea care trebuia să îi facă dreptate,când totul era pierdut nu făcea altceva decât să privească. Atât de coruptă era lumea încât lăsau în libertate un monstru doar pentru că are mai mulţi bani decât un copil de şaisprezece ani lăsat singur pe lume.

  Lacrimi de frustrare i se adunau în ochii de culoarea alunelor, abia simţi cum avocatul dat din oficiu îl îmboldea cu insistenţă să iasă afară.

Monstrul îl privea satisfăcut parcă de isprava sa. Ochii mici de şobolan, negrii fără nici un semn al rânjetului ce îi despica faţa în două îl imobilizau, îl făceau să tremure .

Îi era frică de el.

Cel mai probabil era un lucru normal, dar asta îl făcea să turbeze. Parfumul scump dar greu al Monstrului îi lăsă un gol imens în stomac. Îşi adună toate forţele care-i mai rămăseseră şi încercă să se deplaseze pe lângă gardianul indiferent la toată nedreptatea pe care el, Mattias Fleming, o îndura.

Într-o fracţiune de secundă nebună îi trecu prin cap să-l imite pe Van Dame şi să-l împuşte pe Monstru cu arma gardianului. Închise oshi strâns uitând că totuşi încă se deplasa, dădu zdravăn cu genunchiul drept într-o bancă de lemn lustruită de speranţe şi lacrimi. Abia simţi durerea ce-i fulgeră prin tot piciorul şi işi afară pentru al vedea pe bărbat  bătându-i pe spate avocatul îmbrăcat într-un costum cu mult prea multe zerouri pe factură.

-          Mattias! Mattias! Abia dacă îl mai putea auzi pe bărbatul care încercase să-l ajute. Cu un zâmbet firav în colţul gurii îşi dădu seama că nu mai avea decât un pas până la nebunie.

-          S-ar întâmpla ceva dacă l-aş ucide acum? Vocea îi era tremurătoare, totuşi ironia răzbătea din cuvintele lui slabe.

-          Depinde cum o să o faci. La un asemenea răspuns, nu se aşteptase. Îşi ridică privirea de pe Monstru şi îl privi pe Silvyu Grey de parcă abia atunci îl văzuse cu adevărat. Privirea lui de smarald era aţintită în aceeaşi direcţie în care îi fusese a lui cu câteva secunde în urmă . Nici el nu părea prea încântat de rezultat. Totuşi el nu era destul de puternic şi Mattias destul de bogat ca să-l învingă în instanţă.

-          Ai tu vreo idee?

-          Câteva puse bine la naftalină. Pentru toţi ticăloşii care fidează lumea şi legile ei. Dar nimic nu poate fi făcut în limitele aşa-zisei legi. Băiatul îşi dezlipi ochii de pe avocat şi cercetă cu ochi critic sala mare a tribunalului. Nimic nu sugera corupţia şi nici nepăsarea.

-          Justiţia este oarbă şi surdă, nu-i aşa ?

-          Depinde de cel care judecă, spuse avocatul salutând din reflex câţiva colegi mult mai prosperi decât era el. Doar de cel care judecă.

---------------------------------------------------****------------------------------------------------------------------

Deci poveste nouă!

În chestia asta nu este nimic nou totuşi sper ca ideea mea încă nedetaliată ...încă...să vă stârnească interesul...şi sper să vă placă!