Imperiul Rusinii

Capitolul I

                                                                      Partea I

-          Ce copil bun! Cum a putut să facă aşa ceva? Spusese o voce feminină hârşâită din cauza bătrâneţii şi al astmului.

-          Chiar nu ştiu! Arăta atât de blând şi tăcut! Iar părinţii lui! Ce-ar spune ei despre asta?! Întrebă o altă voce mai joasă cu o octavă decât al celei bolnave de astm. Femeia gârbovită de ani stătea lângă prietena şi vecina ei de o viaţă pe banca roasă de anotimpuri, bârfe, râsete şi lacrimi. Părul alb părea să plutească în jurul feţei osoase atât de subţire şi fin era.

-          Tot aici? Zău, că nu ştiu ce să mă mai fac cu voi! Spuse vocea cristalină, mult prea veselă pentru ca remarca ei să fie ascultată. Era înaltă, dar departe de a fi slabă aşa cum cerea moda, era aşa cum spuneau bătrânele bună de măritat. Nici nu avea cum să fie o scheleciune când locuia cu una dintre cele două doamne. Poate că astmul îi făcea vocea hârşâită şi ridurile faţa mai puţin plăcută pentru ceilalţi, dar pentru ea Melissa, ea era cea mai frumoasă bunică pe care o putea avea cineva. Întotdeauna o punea să mănânce de parcă a doua zi ar fi venit foametea, însă nu era proastă ca să refuze bunătăţile preparate de ea cu atâta dragoste.

-          Ei, ce să te faci? Ne accepţi aşa cum suntem! Şti şi tu că Madonna nici măcar nu se compară cu noi!

-          Da bineânţeles bunico! Am zis eu aşa ceva? Doamna Maria, cum o mai duceţi?

-          Foarte bine dragă, totuşi nu ai auzit nimic nou de crima aia oribilă?!

-          Nu...Se pare că totuşi s-a terminat prin al lăsa pe Monstru în libertate...

-          Ei şi tu! Îi spui Monstru de parcă ar fi un titlu nobiliar! Spune-i pe nume, nu are rost să ne complicăm cu numirea dată de nişte fiţuici de scandal. Nu faci decât să îi dai satisfacţia pe care o caută.

Fata îşi privi bunica cu reproş, de parcă i-ar fi cerut să termine cu modul ei direct de a fi, mai ales că alţi vecini îşi scoaseră capul pentru a urmări discuţia lor. Avea senzaţia că va ieşi mult mai mult decât ceea ce era cu adevărat.

-          Draga mea prietenă! Noi nu vorbeam despre tânărul ăla denaturat! Nu ar trebui nici măcar să îl pomenim, Melissa, noi vorbeam despre Mattias. Băiatul vrea să plece undeva în străinătate! Nu se poate aşa ceva! Generaţii din familia lui au locuit aici, nu poate să plece!

-          Bunico...Nu mai suntem în vremea tinereţii tale, acum oamenii se mută tot timpul. Nu suntem nevoiţi să stăm într-un loc doar pentru că au făcut-o alţii înaintea noastră. Şi poate că aşa este mai bine pentru el. Nu cred că-i place să se întoarcă în fiecare zi în acelaşi loc unde au fost torturaţi şi ucişi părinţii lui.

Bătrâna dădu a leahmite din mâna ei străbătută de vinişoare albastre de parcă asta ar fi fost cea mai mică problemă.

-          Nu asta este problema!

-          Nu asta este problema? Ah! Bunico cum să nu fie asta o problemă ?! Cum să nu fie o durere? Melissa începea să-şi piardă răbdarea cu cele două bătrâne, uneori erau cele mai încăpăţânate creaturi pe care le puteai întâlni în lume.

-          Eu mi-am pierdut familia, tu la fel, Maria la fel totuşi trăim toate şi chiar dacă ne mai gândim la cei morţi şi ne este dor de ei, îi uităm în majoritatea timpului. Nu te obosi să mă contrazici! O ştii prea bine, nu poţi să mă faci să-mi schimb părerea despre ceva ce am învăţat singură.