Străin în propria carcasă , captiv în propriul univers
Nici visul nu-mi mai aparţine, iar amintirile s-au şters
Prin venele-mi de împrumut se scurg lichide infestate,
Iar în nucleul de celulă se-aud timid voci de păcate
Pe-altarul sufletului greu sunt lumânări din lut prea negru,
Pe buzele prea des închise văd umbra gândului nespus
Un demon orb din micul înger citeşte verbul, clar , integru,
Iar infinitul de durere acum se-arată descompus
Respectul ultimei silabe îşi cere dreptul prin tăcere,
Iar forţa primului cuvânt e imobilă temporar
Am fost închis în libertate pentru o clipă de plăcere,
Dar, viitorul plin de raze trecutului i-e adversar
Alexandru Florian Săraru
