👉Niciodată nu știm  ce se ascunde în fiecare dintre noi. În  urmă  cu ceva timp, în mai 2012, mi-am dat seama cu adevarat de acest lucru. Nu știam  că  pot, nu știam  ce sunt, nu știam  CINE sunt. Nici acum nu știu  cu adevărat , însă  știu , că prin scris, am inceput să  mă  descopăr   

👉Întotdeauna L-am purtat pe Dumnezeu în  suflet. Deși  am trecut prin momente grele, dramatice chiar, nu L-am renegat niciodată  . Iar El, Dumnezeu, m-a răsplătit cu acest har, harul de a scrie. Nu voi uita niciodată  momentul acestei revelații . Eram la Biserică , la slujba, iar gândurile  au inceput să  mă cuprindă , apoi să  se așeze  sub formă de versuri. Nu eram pregătit  cu foaie și pix, nu aveam pe ce să scriu, așa  că  am apelat la o foaie din Biserică unde se scriu acatistele. Apoi, totul a decurs firesc. Momentele de inspirație  (consider divină), mă  urmăresc  in situații  dintre cele mai neașteptate . Nu pot decât  să  mulțumesc  divinității  pentru acest lucru.  

👉Deci...prima mea "carte" este o poezie scrisă  pe un acatist , iar îndrumătorul meu este Dumnezeu.  

👉Poezia urmează  un rost, dincolo de creație , în  care exprimarea are scopul de a explora și  formula procese de conștiință  și  de a scoate la suprafață  ceea ce este ascuns și  cameleonic, dat la o parte de noi sau de ceilalți în tumultul vieții  moderne.  

👉A scrie despre propriile gânduri , sentimente este o artă  a vindecării sau măcar a recuperării  propriei ființe . Rezolvarea propriilor conflicte existențiale  este esențială  în  ziua de astăzi . Prin scris, prin poezie, sper să  reușesc . Mi-a trebuit curaj să  mă  așez  în  fața  colii goale de hârtie și  să mă "autodenunț" , să îmi  exprim stările de teamă  agonie, pendulare. Acum , sunt fericit că  am făcut-o.  

👉La inceput am scris pentru mine, acum scriu și  pentru cei care pot învăța  ceva din trăirile  mele, din suferința  mea