We are back ~ In colaborare cu _FrozenHeart ~

Capitolul II ~ Are we back? ~

- Ce? am tipat disperata in salonul spitalului in care ma aflam. 

 - Al', plecam, trebuie sa plecam... mi-a spus el, punandu-mi mana pe umar.

I-am dat-o la o parte nervoasa si am inceput sa simt gustul sarat al lacrimilor pe varful limbii. Le-am zis ca nu trebuie sa se bage in cacaturi, ca o sa se angajeze si o sa rezolve cu datoriile. Dar cine sa ma asculte ?  

- Amice, las-o. Nu o sa inteleaga niciodata. Si mai bine decat sa o bagam mai rau in ceata, ne caram pana nu suntem prinsi. a spus cretul cu brutalitate, ca de obicei, fara sa priveasca o secunda la mine.

- Vin cu voi. am incercat sa zic printre lacrimi, aproape soptind. Sunteti tot ce mai am. Daca plecati ce o sa mai am? Sunteti singura familie care mi-a ramas. De ce dracu imi faceti asta? De ce ma facti sa sufar? 

- Nu poti. 

- Taci odata. Tu i-ai bagat in asta, tu sa-i scoti! E vina ta!

- Taci. m-a avertizat. 

- Alice, o sa fii bine, vom pastra legatura si o sa ne reintalnim intr-o zi, promit. spune irlandezul zambind.

- Minti. 

- Nu mintim, o sa fim mereu aici pentru tine.

Am inceput sa plang din nou, defapt sa urlu cu fata in perna, fara sa ii privesc iesind si lasandu-ma balta. Urmau sa faca 18 ani si sa ma adopte, sa fim frati, sa traim si sa muncim impreuna si nimic sa nu ne desparta, ca atunci cand eram copii. Drogurile. Totul pentru niste vanzari amarate. Mi-e sila de ei. Ii urasc.  

***

- Alice! Alice! Ssht, esti okay. Sunt Amanda, sunt aici cu tine. Numai plange. Maamaaa! Haide mai repede. Nu stiu ce sa fac!

- Scumpo, te rog, esti cu noi. Suntem acasa, in casa noastra, in camera ta.

Aveam des cosmaruri. Doctorul imi recomada medicamente ca sa ma linisteasca in impul somnului, dar de fiecare data cand aveam o criza, tot ce ma inconjura devenea ceva de fundal, iar visul continua, indiferent daca mai dormeam sau nu. De multe ori eram asa de speriata sa dorm incat stateam treaza toata noaptea si ma gandeam la orice ce ma poate bine-dispune.  

***

- Esti mai bine? ma intreaba Amanda in timpul micului dejun. 

Am dat din cap in semn de ''da'' si am continuat sa ma uit in bolul cu cereale si sa le studiez ca pe niste expozitii la o galerie de arta.

- Stii, niciodata nu mi-ai povestit despre viata ta inainte de adoptie. 

- O spui de parca ar fi ceva rau. am zambit si m-am ridicat de la masa.

- Alice, ce am mai facut? De ce nu ai incredere in mine? Nu ai avut niciodata. s-a rastit. 

- O, SERIOS? Cum as putea avea incredere intr-o persoana cu care nu am avut niciodata o discutie serioasa si nu am auzit sa fii purtat vreuna?

- Am si eu problemele mele, da? Daca eu nu vreau sa le impartasesc cu altcineva e treaba mea, la fel si ce discut cu alti oameni. si-a dat ochii peste cap si a trecut pe langa mine, urcand spre dormitor.