Mă plimbam prin parcul parcă mort unde niciun om nu lasa urme prin stratul pufos deabea așezat pe pământ... Când eram copil adorăm să fac îngeri în zăpadă, mă simțeam atât de fericită, atât de linistita deoarece zăpada era rece și totul în jurul meu îmi dădea impresia de singurătate totală.
Încep să privesc spre cer încercând să înăbușesc șiroaiele de lacrimi ce erau nevoite să conțină câte o amintire, iar la rândul ei un sentiment .
Fără să îmi dau seama mă izbesc de ceva tare și cad, bine, așa credeam eu, însă simt o mână ce mă prinde și mă ridică.
-Fii atentă! Tu ești dovada vie a expresiei,, Cu capul în nori" , spune un băiat înalt ce zâmbea.
-Îmi pare rau, mă scuze eu și plec mai departe, acum parcă nu îmi mai puteam reține lacrimile și le-am dat drumul să curgă.
Suspine adânci, obrajii roșii, corpul tremurând... Tabloul perfect al unui copil în ziua de Crăciun. Dacă mama mai trăia. Acum nu eram aici. Poate nu se întâmplau toate astea și poate tata nu mă lasă într-un oraș necunoscut bazându-se că îmi trimite bani, iar eu trebuie să mă descurc. Iubirea nu poate fi cumpărată cu bani, cum nici Crăciunul nu e Crăciun fără familie.
Fără să îmi dau seama, eram într-un pat, în jurul meu pereți albi și un om cu părul brunet ce dormea cu capul pe pat. Am încercat să îi atrag atenția,dar nu am reușit. Poate e mor, nu reacționează. Unde sunt? Și cine e el? Dacă stau cu un mort lângă pat? Doamne, dacă mă auzi,e Crăciunul, te rog, ai milă!
Am început să țip pentru al trezi sau a veni cineva.
A mers. Băiatul își ridică capul speriat, iar când i-am văzut fața mi-am dat seama că e băiatul din parc.
Atunci intră o femeie cu halat alb și ochelari rotunzi.
-Domnișoară Lee! Ce sa întâmplat?
După ce văd perfuzia din mână îmi dau seama unde sunt și cât de penibil a fost tot și cum creierul meu e în ceața pentru că nu stiu cum pot să ies din scena asta...
-Îmi pare rau! Doar m-am speriat... Murmur încet vizibil rușinată.
Doamna doctor îmi scoate perfuzia, se vedea cum râde și iese pe ușa cu brunetul.
Peste câteva minute el se întoarce și începe să râdă.
-Tu chiar ești cu capul în nori. Ești bine? Ai leșinat .
-A.
-A? Doar atât ai de spus?
-Am... Mersi. Chiar nu mă asteptam ca cineva să mă ajute.
-Așa mai merge . Hai să te duc la părinții tăi. Crăciunul, sigur sunt îngrijorați.
-Nu am așa ceva.
O liniște apăsătoare se lasă între noi .
-Îmi pare foarte rău... atunci unde locuesti...?
- Am un apartament în centrul orașului. Atunci eu plec.
-Eu cred că ar fi mai bine să nu mergi acasă în starea asta mai ales că ești singură. Vino cu mine. Dacă nu vrei sa mergem acasă la mine, atunci la un restaurant care mai este deschis.
-Nu știu... Nu prea vreau să deranjez. Crăciunul e un prilej de bucurie pe care nu vreau sa ți-l umbresc.
-Nu o faci. Vreau o companie ca tine. Esti chiar o ființă pe care vreau să o cunosc.
De aici nu vreau să întru în detalii... Să zicem că am facut Crăciunul acela împreună și încă unul și încă unul... Acum nu îl facem doar noi doi ... Acum îl sărbătorim în trei... Eu... El și fetița noastră.
Cuvinte :581 cuvinte
Tag:
Dae363
florescu123
user27804197
