Pe drumuri diferite

Capitolul 1

   Începuse o ploaie puternică. Cerul fusese străbătut de fulgere și tunete pentru o perioadă scurtă de timp, până ca stropi mari să ude asfaltul. Era întunecat în toate părțile, parcă să vină sfârșitul omenirii și totul ar arăta mai bine. Cu gluga în cap alerg spre o scară de bloc, pentru a mă adăposti în fața ușii. Mă prinsese nenorocita chiar într-un cartier din celălalt capăt al orașului și după cum pare mă va ține aici o perioadă. Nu îmi permit să iau un taxi, distanța e prea mare, iar banii ar fi prea mulți. Îmi frec palmele între ele pentru a mă încălzi.  Este al naibii de frig, iar pielea de pe degetele mele parcă se strânge. Mă așez pe prima treaptă lăsând doar vârful de la teneși în ploaie. Probabil apa nu va trece prin ei.
   O mașină albă, luxoasă ajunge în parcare oprind cu un zgomot mic.

  —Bogătași! murmur pentru mine și îmi mut privirea în altă parte.

   Orașul este plin de oameni înstăriți,  fără grija zilei de mâine, fără probleme în familiile lor perfecte, fără o viață de rahat cum unii dintre noi o avem. La fiecare  colț de stradă se înalță câte o clădire ce ține loc de sediu al unei firme, care mai de care mai renumită,  plină de funcții înalte, bine plătite.

  — Te poți feri din cale? Încerc să intru.

   Vocea feminină se auzi de undeva de deasupra mea. Am tresărit și  mi-am ridicat privirea spre femeia ce tocmai îmi vorbi. Ochii mei îi colindă corpul, trec peste picioarele ei lungi acoperite de un material alb, apoi peste bazinul său frumos conturat și mai apoi pe bustul proeminent acoperit și  el de o bluză strâmtă de aceași culoare. Poartă  un palton descheiat de un negru frumos ce probabil îi ține de cald, nu cum de altfel geacă mea refuză să facă. Un păr lung brunet i se revarsă pe umeri scoțând ochii aceia negrii in evidență. 

— Nu cred că  ești atât de grasă încât să nu poți intra din cauza mea.

  — Nu cred că ai ce căuta tu într-un loc ca ăsta. Semeni cu un om al străzii.

— Om al străzii?

  Gura mea ia forma unui cerc de mirare. Tocmai mă  numise "om al străzii"? Bine, probabil voi ajunge curând unul, dacă nu îmi găsesc un job, dar momentan arăt  prezentabil.

— Sunt avocat, spun și  îmi mijesc ochii la ea. Bine, încă nu sunt, dar am terminat facultatea.

  Își dă ochii peste cap și deschide ușa de la bloc oprindu-se în ea. Femeia asta e atât de frumoasă chiar și  de la spate. Arată perfect din orice punct ai privi-o, fără pic de defect, fără o scamă pe hainele ei impecabile. E posibil așa ceva?!

— Ai de gând să intri? mă întreabă încă ținând ușa larg deschisă. Ploaia asta nu va înceta prea curând.

— Ce? Sunt bine! mă grăbesc să spun.

  Oricât de frumoasă ar fi, ideea de a mă invita înăuntru mi se pare ieșită din comun.

— Vreau să  mă revanșez cu un ceai, sau un pahar de tărie, dacă tot te-am jignit.

  — Un ceai nu sună  prea rău.

Aprobă și  se dă din ușă. Intrăm  amândoi și urcăm  cu liftul până  la etajul 9. Corpul ei stă  atât  de aproape de al meu încât îi pot simți căldura ce iese din paltonul său. E înaltă, nu chiar cât mine, dar aproape. E slabă, idealul unui fotomodel aș putea spune, cu forme bine definite, cu un aer înțepat și o privire înșelătoare. Ușile liftului se deschid și  eu realizez că  mă  holban la ea.
 
— Intră!

  Îmi face loc pe lângă  ea și  închide ușa apartamentului în  urma noastră. Se descalță încă de la intrare și  îi urmez exemplul, nevrând  să o supăr.