Suck me | Diabolik Lovers (+18)

Episodul I

Din perspectiva Selenei

Capul îmi stătea rezemat de fereastra mașinii. Faptul că afară ploua torențial nu mă prea ajuta în  a-mi face o viziune în legătură cu locul exact unde se afla reședința Sakamaki. Drumul era împădurit și părea că nu se mai termină. Șoferul de taxi nu scosese niciun cuvânt tot timpul călătoriei. Nu știam dacă s-o văd ca pe un lucru bun, deoarece puteam să-mi adun gândurile, sau s-o văd ca pe un lucru neobișnuit, cum eram obișnuită cu șoferii sociabili din orașul meu natal.

Totuși, nu îmi permit să văd lucrurile ca fiind neobișnuite, deoarece tot ceea ce făceam acum era pentru educația mea. Domnul Sakamaki, un foarte bine cunoscut om de afaceri, le-a propus părinților mei șansa ca eu să studiez într-un liceu privat, de elită, din Japonia. La început, nu le sună atat de bine o astfel de propunere, datorită cheltuielilor și distanței, dar afaceristul i-a asigurat că voi fi în regulă, atâta timp cât notele mele sunt cât mai mari. Ar fi putut cineva să refuze o astfel de ofertă?

Deși mă aflu într-un loc cu totul necunoscut mie, pot spune că nu școala îmi este motiv de temere, ci conacul imens care domnea în singurătatea pădurii, pe o astfel de vreme în care stropii de ploaie erau reci ca gheața, iar ceața se putea tăia cu briceagul. Am ajuns.

Din perspectiva lui Willow

Nu știu cine sunt mai dobitoci: părinții mei că au acceptat oferta școlară a unui necunoscut sau eu că am urcat in acel avion, SUA-Japonia. Șoferul mă lăsă în fața unei vile scoase dintr-un film victorian. Îi făcusem semn că nu aveam nevoie de ajutor cu bagajele și am trecut prin porțile care deja erau deschise. În fața ușii înalte de lemn, două fete care păreau să fie de vârsta mea așteptau să li se deschidă. Deci nu eram singură în șărlătănia asta.

  - Bună, îmi zâmbi mai timid o fată scundă.

Cealalta îmi făcu un semn din cap scurt, purta ochelari și arăta de parcă venise aici ca să fie bibliotecară sau ceva de genul ăsta.

  - Salut, am mormăit și aprins o țigară cum doar ea avea să mă încălzească cum eram udă leoarcă de la ploaie. De ce naiba așteptați? Nu ați sunat la ușă?

  - Crezi că nu am făcut asta deja? Nimeni nu a răspuns, din câte poți observa.

Se părea că bibliotecara era mai țâfnoasă decât credeam. Am tras un fum, iar sprâncenele mi s-au încruntat.

  - Doar am întrebat, înțepa-

Ușa se crăpă ușor. Până la urma, cineva se gândi ca am putea sta și noi înăuntru la căldură. Tipa cu ochelari îmi aruncă o privire aspră. Știa ce aveam de gând să-i spun, dar se vedea în ochii ei de culoarea mării că se abținea  din a-mi da replică.

  - Dacă mai stăm mult aici, vom ajunge să mirosim a câine plouat, mi-am stins țigara, luat bagajele și intrat prima.

  - Are dreptate, o auzisem în spatele meu pe fata mai scundă cum mă aprobă.

Văzusem multe filme horror la viața mea, dar se părea că începutul acestuia le întrecea pe toate, cu mobila de modă veche, lumânările aprinse, candelabrele imense și șirul de scări din fața noastră care părea că nu se mai termină.

  - Al naibii de sumbru! Hai că începe să-mi placă! un zâmbet se așternu pe chipul meu.

Din perspectiva lui Alice