Când apune soarele

1.Începuturile sfârșitului

Mă simt distrusă și la propriu și la figurat,tot ceea ce îmi doresc și în același timp nu vreau să se întâmple e să se termine.Recunosc,pentru prima oară în viața mea,că sunt mistuită de flăcările fricii.Pur și simplu nu pot găsi o cale prin care să mă scot afară din asta teafără și nevătămată, așa că plâng.Plâng cum nu am făcut-o atunci când părinții mei au murit sau când sora mea a dispărut,n-am plâns așa nici măcar atunci când prietenii mei m-au lăsat să înfrunt tot întunericul ăsta de una singură.
Poate par o idioata stând pe jos plângând și fiind imobilizată de la gât în jos cu tot haosul din jurul meu,dar, dacă vă ajută cu ceva așa mă și simt. Mă gândesc cum aș fi putut opri toate astea și cum universul însuși m-a avertizat despre amenințarea teribilă din viitorul apropiat și totuși n-am fost în stare de nimic,de absolut nimic.Închid ochii și îmi simt plămânii grei ,sângele cum curge prin fiecare venă din corpul meu și,după ce liniștea mă acaparează,îmi dau voie să îi deschid.Mă aflu iarăși în centrul Universului.Îmi mișc ușor degetele de la mâini,ce bine e să le simt ,chiar și așa,fiind un spirit .Aș vrea să rămân aici mereu ,simt că aparțin acestui loc , dar sunt sigură că nu din acest motiv mă aflu acum aici.Mă uit spre lumina care a apărut pe neaștepatate și mă îndrept ușor spre acel loc. Ajunsă mai aproape observ mica ușa formată din raze de soare care mi se deschide.Fără să stau pe gânduri pășesc încet și ceea ce văd mă face să tresar de uimire.
O încăpere cu totul și cu totul albă plină cu momentele din viața mea, începând de la dispariția surorii mele și până în acest moment.Mă îndrept ușor spre prima amintire pentru a o vedea derulânduse în fața mea.
Probabil că vă întrebați :"Ce naiba spune sărita asta?",așa că o să o iau și eu de la început odată cu amintirile mele.
12~septembrie~2020
Aud alarma telefonului cum sună și mă trezesc obosită pentru a-l face să tacă naiba,știu sigur că mai am timp pentru acele 5 minute bine meritate de somn, după cea mai tare noapte maraton de seriale cu sora mea. Îl iau de pe birou și rămân surprinsă când descopăr că cea care m-a trezit nu a fost alarma ci un apel de la cea mai bună prietenă a mea ,Tasha.
~convorbire telefonică~
-Unde eeești?!O să întârzii în prima ta zi de liceu,toanto!!
-Stai calmă,Tasha,e abia,dau să zic,dar văd ora pe care o indică ceasul de pe perete și scot un țipăt.
-De ce te-ai trezit așa târziu?!
-Seara de seriale cu Lis.O iubesc ,dar fix de prima zi de școală nu a putut să fie sora cea dură și mă trezească naibii?!!
-Tu îmbracă-te ,ia un taxi și hai mai repede!!
Îmi închide și în momentul următor fug spre dulap și iau hainele pe care mi le-a luat sora mea special pentru prima zi de liceu.Le pun repede pe mine în timp ce fug la baie unde mă spăl pe față ,dinți și îmi perii părul,după care fug până în sufragerie ,iau rucsacul, mă încalț și ies în grabă din apartament.Închid ușa cu cheia și o iau pe scara de incendiu,pentru a fi sigură că ajung la timp jos.
În câteva minute mă aflu într-un taxi pregătită să-mi iau cea mai mare ceartă din toată lumea.Îmi îndrept privirea de la ceasul telefonului la geamurile mașinii pentru a mă liniștii.Afară plouă,lacrimi de promoroacă alunecând pe frunzele gândului meu.Albastrul curat al cerului a fost capturat de norii care și-au însușit bolta cerească.
Claxonul oferit de taximetrist mașinii din față mă scoate din reverie și mă face să observ aglomerația din centrul orașului.Taximetristul ofteză vizibil nervos, eu urmându-i exemplul.În ritmul ăsta ajungeam la finalul festivității,așa că îi dau banii domnului și o iau printre masini pana la trotuar.Mai aveam câteva străzi , dar ajung mult mai repede pe jos, deși este foarte probabil să întârzii.
Sunt deja pe strada Teilor care este la doar câțiva metrii de școală și probabil aș ajunge mai repede dacă afurisitul de semafor n-ar vrea cu tot sufletul lui să îmi distrugă viața.După alte câteva minute de agonie, care, dupa mine,parca au durat ore in șir, apare culoarea verde.Mă pregătesc să trec strada ,dar se pare că șoferului mașinii ,care era cât pe ce să mă facă una cu șoseaua, nu îi pasă și se alege cu câteva cuvinte nedemne pentru o fată de 15 ani.Parcă universul mă urăște mai mult ca oricând!Trec rapid strada sperând să nu am parte și de alte urări de bine din partea naturii și înaintez spre școală.
Mai am fix 5 minute pana ajung, așa că încetinesc pasul .Deja am întârziat și cu și fără 5 minute,plus că simt cum toată oboseala mă cuprinde de la atâta alergat ,iar faptul că n-am mâncat nimic înrăutățește situația. Observ ,spre ușurarea și bucuria mea, o bancă puțin mai în față și când ajung mă așez răsuflând ușurată.Stau deja de 10 minute bune și mă gândesc să plec ,dar soneria telefonului meu răsună tare și nu sunt deloc mirată să văd numele prietenei mele pe ecran.
~convorbire telefonică~
-Laira,pe unde naiba ești?!
-Aproape de liceu.
-La naiba!Nu veni!Te caută,Lay,și pe tine și pe sora ta.Au zis ceva chestii nasoale despre ai tăi ,dar eu nu cred... adică...nu are...nu știu...
-Wow!Ia-o mai ușor!
-Doar nu veni aici, ok?
Îmi închide telefonul și simt cum mă ia amețeala.Ce legătură au părinții mei cu așa zisul nostru guvern?Și de ce sora mea nu m-a trezit?Deschid repede telefonul ,intru în agendă și apelez cu răsuflarea tăiată numele surorii mele.
Căsuța vocală pentru a zecea oară.Nu se poate!Nu și pe ea!La naiba cu toată șarada asta,dacă vor război,război să fie.Mă ridic ,îmi iau rucsacul pe un umăr și tastez rapid un mesaj pentru Tasha ,sperând să îl vadă la timp:
~Vin acolo!Nu mi-e frică de toți fraierii îmbrăcați în uniforme!~
Ajung în câteva minute în fața școlii și înjur printre dinți când văd zece mașini de armată în fața liceului.Ăștia se cred la război?Înjurând în continuare o iau pe aleea din spate, pe care mi-a aratat-o sora mea acum o luna pentru a ma descurca.Intru rapid pe poarta si o iau pe usa de incendiu.Intrata in scoala imi dau seama că asta este prima dată când o îi văd interiorul și că habar n-am pe unde să o iau pentru a ajunge la prietena mea.Înaintez pierdută pe coridoarele interminabile trecându-mi mâinile prin părul brunet și mușcându-mi buza,ticuri pe care le fac de obicei la nervi.Încerc să trec de colț,dar o voce groasă mă face să încremenesc.
-Hei!Ce cauți aici?Ar trebui să fii în sala mare cu ceilalți.
Tonul său dur,care nu scapă pic de emoție ,mă face să tremur.Expir ușor și mă întorc cu fața spre el rămânând surprinsă.O mască îi acoperea chipul, iar uniforma de soldat în totalitate neagră pe care nu am mai văzut-o până acum îmi îngheață sângele în vene.Reușesc cu greu,după câteva minute,să îi răspund, cu glas tremurând, la întrebare:
-Am... vrut... să merg până,până... la baie,dar e primul meu an și, și ... m-am rătăcit...?
A sunat ca cea mai proastă minciună , dar soldatul se întoarce și îmi face semn să îl urmez.Trecem de coridor și o luăm la dreaptă,iar peste doar câteva minute mă aflu în sala de mese a liceului,unde se află toată școala.Toți ochii sunt fixați pe mine, dar nu îi bag în seamă și, în timp ce domnul mă conduce spre grupul celor din primul an, eu o caut din priviri pe Tasha,care parcă a dispărut prin minune.Am inspectat jumatate din sala și nimic,până când văd valurile de păr blond foarte cunoscute mie.Era la numai 10 pași de mine și la cum mă privea se pare că m-a observat de mult.Nu înțeleg.De ce nu a venit. Încerc să mă apropii de ea,dar simt telefonul vibrând așa că îl deschid nervoasă.
Tash:Ei știu că suntem prietene,dar nu știu sigur cum arăți.
Îmi întorc fața încruntată spre ea,dar primesc doar un alt mesaj.
Tash:Nu te mai uita!O să se prindă!!
Tastez rapid un răspuns
Eu:Și ce dacă află cine sunt?
La naiba,scrie de minute bune și eu simt că mă sufoc și cred că o să am o criză aici de față cu toată lumea.Halal primă zi de școală.Simt telefonul vibrând în mână și mă simt mult mai ușurată.
Tash:Au spus că părinții tăi erau cercetatori angajați de stat și când au fost concediați au făcut teste pe tine și pe sora ta.Ei spun că au aflat asta de puțin timp și că sunteți periculoase.Au spus că poți să ai puteri deosebite și alte porcării.Eu nu-i cred,Lay,dar ei vor să vă prindă și din câte am înțeles o au deja pe Lis.Cine știe ce naiba îi fac?!
Simt cum iau foc pe interior.Cum naiba să-mi ia sora.Nu pot să rămân fără ea,nu acum când totul mergea bine când în șfârșit trecusem peste și eram fericită.Nu le permit!
  Strâng telefonul în mâini și am impresia că o să-l sparg,dar în momentul ăsta puțin îmi pasă.Vreau să scap de aici.Observ o ușă pe coridor care ,din cate se poate observa pe plăcuța de pe ea, este biroul directorului.Trebuie să existe  o fereastră acolo și cu gândul ăsta în minte sunt gata să cer la baie,dar o văd pe Tasha și îmi dau seama: Ei știu că e prietena mea.O să o folosească împotriva mea,o să o rănească din cauza mea dacă o las aici.
  Sunt gata să renunț la orice speranță când o idee îmi trece prin minte așa că iau telefonul și îi trimit rapid un mesaj.
Eu:O să cer la baie,soldatul care mă păzește este convins că habar n-am să mă descurc prin clădirea asta.Atunci când o să zică despre asta tu te oferi să mă conduci.Ok?
O văd cum i se mișcă ochii dintr o parte în alta citind mesajul și aștept cu sufletul la gură până termină și cu o mișcare rapidă a capului îmi raspunde afirmativ.
-Mă scuzați?
Soldatul se întoarce spre mine aplicându-mi o privire inghețată.
-Am nevoie la baie,știți nu am apucat..
-Ultima dată te-ai rătăcit,iar eu trebuie să-l aștept pe comandant.
-Știu eu unde e baia.Pot să o duc.
Soldatul ne privește pe ambele și sunt mai mult ca sigură că și-a dat seama de șiretlicul nostru.
-Bine,orcium sunt soldați peste tot, domnișoară Moore.Dacă vă gândeați la o posibilă evadare ,vă asigur că dată viitoare nu o să vă mai tratăm așa respectuos,oricare ar fi postul tatălui dumneavoastră.Clar?
Tasha dă din cap afirmativ și o luăm pe coridorul unde se află biroul directorului.Intru alături de prietena mea asigurându-mă că nu ne-a văzut nimeni și închid ușa cu cheia care se afla în broască. Mulțumesc ,domnule director!
-Tasha,ce naiba ...încerc să spun,dar ea mă cuprinde într-o îmbrățișare de urs.
-Credeam că o să te prindă și pe tine și că nu o să te mai văd niciodată.Au vrut să scoată informații de la mine despre tine și familia ta ,dar am spus că nu mi-ai vorbit niciodată despre asta și adevărul cam ăsta e ...
-Mersi,Tash,dar trebuie să mă crezi că n-am știut nimic despre toată treaba cu părinții mei.Lis a zis că au murit din cauza unui accident la locul de muncă. Nici măcar nu am știut unde lucrează și acum...acum...s-ar putea să nu mai aflu niciodată adevărul...
-Hei,doar nu te dai bătută din cauza unor clovni mascați care scot prostii pe gură.
Îmi ridic privirea spre ea și începem să râdem la mica ei glumă.
-Hai să scăpăm de aici,Tash.Spun și mă indrept spre fereastra de pe peretele lateral.
-Asta e Laira pe care o știu eu,zice și un zâmbet uriaș i se așterne pe față.
Îi întorc și eu zâmbetul și deschid îcet geamul.Mă uit stânga-dreapta să văd dacă drumul e liber ,îi fac semn Tashei că totul e ok și sar în tufa de sub geam.Tasha îmi urmează exemplul,astfel în scurt timp ajungem de partea cealaltă a gardului care înconjoară curtea liceului.
-Și acum ce facem?
La întrebarea prietenei mele stau puțin pe gânduri. A fost prea ușor , știau că nu o să o las pe prietena mea acolo ,că o să vin să o iau .La naiba, probabil că în momentul ăsta sunt pe urmele nostre. Gândește ,Laira, gândește. Unde ai putea merge?La mine acasă ar fi primul loc la care mă gândesc,dar sunt sigură că și sigur o să mă caute acolo. Dacă nu pot să merg acasă la mine...îmi îndrept privirea spre Tasha. Ei bine, nimeni nu ar putea crede că mergem în casa șefului poliției din acest oraș.
   O iau cu pași repezi pe alee în jos și o aud pe Tasha cum grăbește pasul pentru a mă prinde din urmă.
-Unde naib mergi,Lay?
Râd în timp ce îmi las capul pe spate și strig:
-La șeful poliției,domnișoară Moore!

Aceeași zi ora 13.36
Stau întinsă în patul moale al prietenei mele schimbând canalurile de la plansama uriașă prinsă în perete.
-Lay,vrei ceva de mâncare?
Râd la tâmpenia zisă de prietena mea care sigur știe că n-am mâncat nimic, fapt pe care mi-l confirmă râsul ei. Râd și eu în timp ce închid televizorul  și mă îndrept spre sufrageria de la parter.Cobor rapid miile de scări și mă îndrept spre bucătărie unde prietena mea face deja sandwich-urile  ei cele mai bune.Nu știu ce pune acolo, dar cert e că sunt incredibile.
-Tu ce crezi că o să ne facă dacă ne prind?
-Păi pe mine o să mă bage în camera de tortura,pe tine s-ar putea să te lase în pace,spun eu serioasă luând primul sandwich făcut.
O privesc pe Tash în ochii în timp ce iau o mușcătură și observ groaza din privirea ei.Încep să râd ca o nebună, fapt ce o scoate din starea aia de disperare și îmi dă una peste umăr.
-Nu mai râde!Nu e de glumit cu asta!
Nu o bag în seamă și intru în sufragerie unde canapeaua mea preferată mă aștepta.Mă arunc pe ea și mă las leneșă în materialul moale dând drumul la televizor.Schimb posturile fiind neinteresata de ele pana cand dau de postul de știri al orașului .Vocea doamnei Rochester îmi acaparează timpanele :
-Toată țara în alertă din cauza unei fete care locuiește chiar în orașul nostru.Laira Aragon ,tânăra pe care o vedeți  este o fugară care prezintă un ADN unic produs chiar de părinții ei.
Dacă o vedeți ,vă rugăm contactați poliția!
Închid televizorul oftând de frustrare.
Parcă toți sunt la vânătoare și eu sunt iepurașul care se ascunde și fuge.În plus născocesc tot felul de aberații despre mine.Oameni buni,a-ți trăit atâta timp cu mine și acum băteți apropo că sunt un mutant evadat.
-Tash,plecăm!Acum!
-Ce?!De ce?Tata nu vine aici ,are treabă să ne caute.
-Știu,dar vreau să aflu adevărul și dacă stau la tine nu mă ajută cu nimic.
-Bine,chiar vreau să văd ce puteri ai atâta timp cât nu ești în stare să pornești un aragaz,spune și râde zgomotos.
-Haha,ce amuzantă ești tu.Pot să împrumut niște haine de la tine?
-Da,ia ce vrei.
Urc repede scările și intru la ea în cameră.Îmi iau gheozdanul gol și îl umplu cu căteva haine,lanterne și alte câteva lucruri pe care le-am considerat necesare.
Cobor și o văd pe Tash deja echipata cu bagajul făcut.Îmi place când gândim la fel.Îi ofer un zâmbet în timp ce ieșim pe ușa din spate a casei, ceea ce ne-a luat ceva timp.Nu glumesc când zic,tipa asta are o vilă cât un palat.Știu că familia din partea mamei sale e putred de bogată,dar în casa aia te poți rătăci,am pățit-o pe propria-mi piele și nu e distractiv deloc.
-Unde mergem?
Îmi îndrept atenția asupra prietenei mele.
-La sediul de televiziune al orașului. Toate documentele surorii mele sunt acolo.
-De ce le-ar pune în biroul de la serviciu?
-Cred că nu voia să dau de ele .
-Crezi că o să mai găsim ceva?
-Singurii care știm despre asta suntem eu și Mike,iar dacă Mike a trădat-o să dea naiba de nu vreau să-i trag una și cu și fără puteri,spun și Tash râde.
-Cred că mai avem o problemă,spune prietena mea și îmi vine să o sugrum.
Mereu a fost așa pesimistă sau am eu o stare proastă?Ridic o sprânceană pentru a o face să continue.
-Toate străzile sunt blocate de armată și niciun taxi nu o să te ia doar dacă vrea să te dea pe mână lor.
-La naiba!Ce facem?
-Am mașina!!
-Nu,nu,nu.
-Am 16 ani,am luat amărâtul ăla de carnet și am și mașina plus că tata nu știe cum arată abia a sosit de dimineata cand el nu era acasă,cadou de la mama.
Mama sa este iarăși în vacanța de început de toamnă și sunt sigură că nu l-a întrebat pe soțul ei nimic, dat fiind faptul că abia vorbesc când sunt amândoi acasă.
-Bine,fie.
Așa ajung eu în dreapta Tashei care , deși mi se părea imposibil,conduce super bine și o invidiez că e mai mare decât mine pentru prima oară în cei 9 ani de prietenie.
-Am ajuns!
Spune Tasha și nu trebuie să o facă de 2 ori.În minutul 3 sunt în fața clădirii uriașe din sticlă în care a lucrat sora mea.Astfel pornesc spre intrare având un singur gând în minte:
Să te ia naiba Mike,dacă o să cad în mâna ăstora din cauza ta!

Scuze pentru greșeli!Sper să vă placă!