„Princess in blue" - compuneri

Proba 1: „Cioburile unei inimi de copil"

          Curtea din spatele casei miroase mirific datorită florilor plantate împreună cu mama. S-a întâmplat acum cinci ani, dar parcă s-a întâmplat ieri… Toate amintirile – când mă simțeam vie – par întâmplate ieri. Până la urmă, atunci când devii putred înăuntru, lumea ți se pare mult mai frumoasă și o vezi altfel.

          Aud ușa scârțâind și mă scoate din firul amintirilor. Ridic privirea și o văd pe mama în fața ușii. Coboară scările cu atenție apoi se apropie cu pași mari. Ajunsă lângă mine, se lasă pe vene.

          — Ai un vizitator. Vrei să vină aici ? întreabă ușor răgușită.

          Mă uit încruntată la ea pentru câteva secunde. Nu am mai fost vizitată de câteva săptămâni. Cine ar vrea să se întâlnească cu un bolnav ?

          — Bine, să vină.

          — Tu ești bine ? Dorești ceva ? mângâidu-mă pe obraz.

          — Sunt cât se poate de bine, zâmbind ușor.

          Îmi zâmbește apoi pleacă. Întind picioarele astfel încât razele Soarelui să mi le încălzească. Sunt doar într-o rochie de vară care îmi ajunge până la genunchi și sunt rece ca un cub de gheață. Poate fi extrem de cald, dar eu sunt rece mereu la mâini și picioare. Nu este o boală, dar pot spune că e circulația proastă.

          Închid ochii și îmi las capul pe spate, lipindu-l de trunchi. Aud ușa din nou și decid să ghicesc după voce. Pașii se apropie de mine apoi câteva clipe de tăcere.

          — Mellisa ?

          Vocea cristalină mă lovește ca o găleată cu apă rece. Deschid repede ochii și îl privesc surprinsă. Zâmbetul este ușor strâmb, dar se potrivește de minune cu corpul slăbuț și tenul bronzat.

          — Bună ! Pot să mă așez lângă tine ? făcând semn lângă mine.

          Inima îmi bate cu putere și respir greoi. Plămânii mei nu vor să suporte emoțiile puternice și se ceartă. Am citit atât de multe cărți, dar este pentru prima dată când un băiat îmi face inima să tresalte la vederea lui. Nici acum nu reușesc să mă controlez prea bine și simt că voi leșina, deși am destul oxigen în butelie.

          Realizez că am rămas cu privirea la el, holbându-mă, iar el așteptă un răspuns. Măresc ochii și îmi dau repede părul după ureche, privind la tenișii lui.

          — Da, da, poți să te așezi ! spun repede.

          Pun mâinile pe butelie să o mut, dar el se apleacă repede și își pune mâinile pe ale mele, oprindu-mă.

          — Nu, nu, stai liniștită ! Încap.

          Privesc mâinile sale care mi le-au atins pe ale mele. Obrajii îi simt fierbinți, cu siguranță s-au înroșit și retrag repede mâinile, punându-le în poală.

          Se așează lângă mine și își pune butelia între picioare, motiv să își lipească șoldul de al meu.

          — Ce faci  ?

          — Bine, tu ? răspund neprivindu-l.

          Încep să mă joc cu mâinile în poală. Un tic atunci când devin emoționată. 

          — Am venit să îmi vizitez frumoasa adormită.

          Zâmbesc și îl privesc. Roșeața simt că s-a mai domolit.