„Princess in blue" - compuneri

Proba 2: „Suflet sfâșiat"

          Mă zbat în continuare, dar nu reușesc să rup banda adezivă de pe încheieturi. Sunt legată de mai bine de o oră și nu a venit nimeni la mine. Nu am nici cum striga sau deplasa, iar asta mă îngrijorează teribil pentru că butelia de oxigen are ceva.

          Aud o ușă trântindu-se și tresar. Pașii se apropie din spatele meu și apoi se opresc.

          — Bună, Mellisa ! îmi șoptește la ureche.

          Vocea subțire și mieroasă mă face să îngheț. Femeia se postează în fața mea și mă fixează cu ochii ei bleumarini. Îmi sare în ochi cicatricea de pe obrazul drept. Pornește de la tâmplă și coboară până la bărbie, acoperind întregul obraz până la colțul buzelor și ochiului, inclusiv începutul nasului. Este de o culoare gălbuie în timp ce tenul este imaculat, alb. Părul indigo și cârlionțat, lung până la umeri îi acoperă o parte din față. Îmi aduce aminte de cineva, dar nu știu de cine...

          — Nu te mai holba ! țipă dintr-o dată la mine.

          Auzindu-i vocea, mă izbește în față trecutul. Accidentul. Părul indigo. Vocea subțire și ascuțită. Nu se poate !

          Se apropie de mine rapid și prinde de banda adezivă de buze. Trage dintr-o dată și îmi abțin, cu greu, un țipăt de durere.

          — Fir-ar ! Nu puteai fi mai blândă ?! țip la ea în timp ce îmi presez buzele într-o linie subțire.

          Îmi pune mâna în gât și mă strânge ușor.

          — Așa cum ați fost și voi cu mine ?! mă întreabă printre dinți. Mă abțin cu greu să nu te fac bucățele !

          O privesc cu dispreț observând-o cum are ochii goi. Toată durerea s-a adunat acum, la vederea mea.

          — Te cunosc, îi mărturisesc pe un ton normal.

          — M-ai recunoscut, jigodie ? luându-și mâna de pe gât.

          — Da, normal.

          — Și ? Ești pregătită să arzi în Iad ? Ți-am cumpărat biletul, zâmbindu-mi drăcește.

          — Dă-mi drumul ! Ajutor ! țip cât pot de tare în timp ce lacrimile încep a curge.

          Îmi dă o palmă peste obrazul drept și îmi întoarce capul în cealaltă parte.

          — Nu mă face să te omor chinuidu-te ! țipă la mine, din nou.

          — Ajutor ! strig în continuare.

          Mă prinde de păr și îmi dă capul pe spate. Scâncesc de durere și o privesc.

          — Nu te poate auzi nimeni. Suntem în pustietate. Dar haide să jucăm un joc ! propune pe un ton mieros.

          Încep a plânge și mai tare după ce îmi dă drumul la păr. Îmi dezleagă mâinile și picioarele de banda adezivă apoi mă prinde de hanorac. Mă ridică în picioare și vrea să ia butelia de jos, dar o lovesc cu genunchiul în zona nasului. Scâncește de durere și imediat își pune mâinile la nas, rămânând aplecată și înjurand - bănuiesc - în rusă. Profit de moment și iau butelia în brațe. Încep a fugi, dar nu reușesc decât până la ușa încăperii. Văd pe geamul mic, cu gratii, o pădure. Chiar sunt în pustietate ! Mă uit la ea și primesc un pumn. Îmi pierd concentrarea și vrea să mă lovească, dar o fac eu prima cu butelia în piept apoi o împing, ea dezechilibrându-se. Dă cu capul de betonul rece și inima îmi bubuie în piept de frică. Nu vreau să ucid un om, dar nici să mor ! Se mișcă și decid să mă uit rapid prin încăpere. Văd o altă ușă. Încep a fugi și realizez că e un fel de "hală" încăperea. Trag de ușă și se deschide. Văd în depărtare niște oameni și zâmbesc, asta e ! Ies repede și încep a țipa după ajutor și a face semne, dar imediat primesc una după cap. Cad jos și o aud respirând sacadat.