i can love The shit out of you, Universe

1.0

"Poveștile triste se rezumă mereu la situații triste.

Huh...
Cuvintele parcă refuză de la o vreme să-mi mai fie la îndemână. Universul pare să zâmbească în direcția mea poate încă de când ele au refuzat să mă acompanieze. Și nu un zâmbet cald. E rece, urâcios, îi mutilează chipul metaforic, deja meschin prin perfecțiune. Să fie oare?
Dar am de gând să îl plac pentru început. Să râd la fel de răutăcios în direcția lui de fiecare dată când mă împiedic. Am de gând să îi zâmbesc în fiecare cădere a mea până ce uit emoția negativă ce-mi acompaniază gestul.
Totul va fi doar un reflex. O păpușă în mâinile obișnuiței. Așa îmi voi păcăli creierul să te placă, Universule.
Refuz să mă afund din nou în negativism. E prea comun, prea banal, iar eu numai asta nu sunt. O să mă răzbun pe tine cu afecțiune..."

Pixul i-a rămas în aer. Ultimul cuvânt încă se imprimă mai bine pe foaia galbenă a agendei luată la reducere acum două zile.
Deși nu vede motivul pentru care l-a scris. Să-l cunoască? Să o facă cu adevărat? Și nu din cele auzite?
Prostii!
Zâmbește și aduce coperțile împreună din nou. Dacă și-a promis că o să iubească tot, atunci așa va fi. Poate că oamenii nu dețin multe. Dar sigur cuvintele le aparțin. Cuvintele cioplite din gânduri și intenții. Gânduri și intenții din emoții. Sau să perceapă totul greșit?
Își îndepărtează părul din ochi. Prima frunză de toamnă se află la picioarele lui bine încălțate. Parcul e cam pustiu și dă vina pe faptul că e prânzul. Oamenii dorm la ora asta în general, nu? Sau lucrează.
Se ridică, obosit, de pe bancă. Își cară tot într-un rucsac ponosit așa că doar deschide un mic buzunar lateral pentru agendă. Nu poate risca să scape și alte... "intenții" din el. Un culegător de vise și geanta lui. Că tot vorbea de somnul oamenilor. Poate că după lupta involuntară împotriva cuvintelor, merită esența unui vis frumos. Și apoi, poate, își va face timp să iubească Universul.