"Nu m-am priceput niciodată la ordine. Poate de aceea mi-e dificil să scriu ceva coerent. Deși nu e nimic fizic într-un gând, durerea cauzată de hoasul lui uneori se simte.
O simt în adâncul oaselor de fiecare dată când mă las izbit de orice suprafață menită să-mi curme oboseala. Doar că pe ele cine să le curme? Cine să-mi sfârșească măcar o parte din gânduri ca eu sa am puțină liniște? Dar de fiecare dată când mă simt necăjit, mă gândesc că poate tu, Universule, te bucuri de suferința mea. Așa că zâmbesc. Încă nu o fac din instinct. Încă mă forțez sa îți arăt că sunt fericit chiar de propria-mi minte mă sfâșie uneori.
M-am născut să rănesc oameni? Ca tu să te amuzi mai mult?
Dar o să continui să îți ofer afecțiune în schimb. O să continui să lucrez la fericirea ta chiar de a mea este mai importantă. Pentru ca am remarcat ceva...
Îmi este mai ușor să țin la ceva inexistent decât la propria persoană."
O a doua scrisoare ajunge împăturită cu mâini tremurânde. A visat ceva înainte să apuce sa o scrie, dar nu își amintește. Și nu se amăgește cu gândul că o va face cândva. Probabil nu era important. Lucrurile importante nu ar trebui uitate. Sau cel puțin el asta consideră.
Ridică bricheta cât sa ajungă la colțul hârtiei. De data asta o sa o ardă. Poate așa Universul îi va da atenție. Îi va observa mai rapid suferința. Se va amuza și poate se va plictisi. Poate așa o să prindă câteva clipe de fericire la sfârșit...
CITEȘTI
i can love The shit out of you, Universe
EspiritualDacă ar fi să mă uit la o persoană. O persoană ce întruchipează Universul. Dacă ar fi... Atunci aș refuza să o fac. Pentru că nu vreau să știu cum arată sadicul ce se îmbată cu neplăcerile mele. De fapt... Poate că nu aș vrea să o fac din cauza ne...
