- Pleci? Cum să pleci? Nimeni nu a mai plecat!
-Tatăl meu îl cunoaşte pe colonelul care a venit acum 2 zile să vadă cum merge în Van. Se cunosc din liceu. El va aranja plecarea noastră.
-Vei deveni unul dintre aceia care îşi bat joc de noi. Care aruncă pietre şi animale moarte peste zid! Asta,ori vei fi ucis! spune revoltată Gianna.
Este conversaţia a trei tineri de 15 ani,prieteni din totdeauna. Prima este Kedra.O roşcată cu părul ondulat până la umeri,cu ochii mari şi verzi. Al doilea,Biron,fiu de fost arhitect. Modest,transmite blandeţe şi bunătate prin ochii lui negri,iar părul blond îi dă un aer de divinitate. Se află în Van de la vârsta de 3 ani,când părinţii lui au fost prinşi transportând mai multe kilograme de grâu,fără acord. Nu este în stare să-i facă rău nici măcar unui gândac, dar lasă tot timpul greul pe spatele părinţilor. Gianna,o fire mereu pozitivă, poartă mereu o rochie lungă până la genunchi,în culori deschise. Părul blond şi drept îi ajunge până peste umeri,iar ochii căprui au o sclipire aparte. Se află aici de când se ştie,iar pe Kedra o cunoaşte de când a deschis ochii pentru prima dată. Toţi trei au fost întotdeauna împreună şi şi-au jurat să rămână aşa până la moarte. Niciodată nu s-au gândit că ceva îi va despărţi. Nu, asta nu se putea întâmpla, ei locuiau în Van. Locul declarat de cei de Afară ca fiind "fără scăpare" sau ca fiind de fapt "nimic". Totusi se pare că puteai scăpa din Van,deşi nimeni nu a mai făcut-o până acum.
-Nu voi fi niciodată unul dintre ei şi vă promit că voi încerca orice pentru a vă aduce şi pe voi şi pe familile voastre Afară. Aşteptaţi-mă,fiindcă voi veni.
Cinci zile mai târziu Biron era plecat. Gianna şi Kedra vorbeau mereu de el şi despre viaţa lor atunci când Biron le va aduce Afară. Însă timpul trecea şi nu se întâmpla nimic. Se pare că prietenul lor până la moarte le dăduse speranţe deşarte.Ce-i drept viaţa în Van nu mai era atât de rea. Confortul creştea, iar pe zi ce trecea aveai mai multe condiţii. Au trecut 2,3,4 ani, iar Biron tot nu apărea. Totuşi, într-o zi, cineva a apărut.
Gianna şi Kedra veneau de la râu când toţi oamenii din Van s-au adunat în jurul maşinii uriaşe care tocmai a trecut de uşa învelită în sârmă ghimpată şi fire electrice. Centrul teritoriului uitat era acoperit de construcții mici de lemn tăiat inegal, cu geamuri mici sculptate. Iarba arsă și uscată parcă striga după ajutor din partea soarelui, care însă ignora orice sunet. Oamenii îmbrăcați în haine din materiale subțiri sau găurite, în culori palide, stoarse de orice viață pe care o aveau înainte, toți se aflau acolo. Opriți din orice activitate, împreună cu topoarele, gălețile și bătăturile lăsate de munca din fiecare zi, stăteau. Doar stăteau. Nu aveau curaj să spună ceva. Știau cine se afla dincolo de geamurile fumurii, iar fețe crispate își făceau loc. Din masina verde închis cu emblema în formă de pasăre, atât de cunoscută, a fost scoasă o persoana ce avea capul acoperit cu un sac negru şi mâinile legate cu o sfoară dură. Era tăcută. Până la urmă ce mai puteai spune într-o astfel de situaţie? Nu puteai decât să te supui, să îţi accepţi soarta. Părea relaxată, la fel ca soldații din stânga și dreapta lui. Kedra strângea mânerul găleții cenușii din ce în ce mai tare, mai puternic, ochii mai mari, buzele mai strânse. Locotenentul i-a scos sacul. I s-a invit părul negru şi ochii albaştrii care priveau plictisiţi şi neinteresaţi. Corpul bine lucrat era învelit în haine diferite de cele văzute de oamenii părăsiți din Van. Băiatul a întins mâinile, iar sfoara i-a fost dezlegata, lăsandu-i urme roşii pe încheietură. Toţi se uitau curioşi. Nimeni nu a mai fost adus în Van de cel puţin 2 ani. Oamenii se temeau de iluştrii din ce in ce mai tare şi nimeni nu mai îndrăznea să îi înfrunte.
Băiatul cu ochi albaştri călca pământul liniştit şi fără nici măcar o expresie de frică pe faţă. În momentul în care a trecut pe lângă Kedra, băiatul a studiat-o din cap până în picioare,dar fară să se oprească măcar o clipă. Părea că o cunoaşte. Că o cunoaște de undeva. Dar de unde? Kedra a locuit în Van din totdeauna. Nu putea, nu avea cum! În secunda următoare şi-a ridicat colţul gurii batjocoritor, uitându-se la brăţara din sfoara maro închis împletită cu una de culoare albastră. Kedra avea o nervozitate pe faţă care se putea observa cu uşurinţă, pe cand Gianna se uita surprinsă şi în acelaşi timp cu admiraţie la băiat. Fără nici măcar o abatere, tânărul s-a dus direct în pădure, de unde oamenii blocaţi i-au pierdut urma. Toţi se uitau surprinşi, doar Kedrei îi creştea ura din ce in ce mai tare faţă de băiatul cu ochi albaştri.
