Draga jurnalule,
O alta zi , o alta risipa de timp. Nu imi mai gasesc scopul in lumea asta,unde nimeni nu ma acepta.
" Esti urata". "De ce nu te omori?" . "Ai de gand sa mai slabesti?" . "Esti doar fiica unui criminal,esti la fel de nebuna ca tatal tau!"
Ma lupt impotriva mea,impotriva tuturor,impotriva jignirilor. Nu mai pot face fata.
Plang ,nu ma mai pot abtine. Nu o mai pot masca. Voi innebuni. Am nevoie doar de cineva care sa ma iubeasca.
Cer asa mult? Azi mi-am reintalnit singurele mele mici prietene.
Suferinta provocata ma satisface. Ma pierd in abis usor,usor. Ele ma ajuta,durerea ma provoaca sa mai continui.
Durerea ce o tin in suflet nu e de ajuns, M-am obijnuit cu ea,cu mine. Sunt doar o depresiva.
Imi provoc singura durere. Dar e mai bine decat a celorlalti. II urasc.
Ma urasc ,ii urasc din tot sufletul,sau ce a mai ramas din el.
-------------------------------------------------------------------------------------
Pai da,m-am hotarat sa scriu o carte. Fiecare capitol va fi scurt,cu gandurile mele ce nu le expun nimanui.Dar acum le voi impartasi.Nu e neaparat ''viata mea',dar imi place sa gandesc ca persoanele depresive sau triste. De parca eu nu as fi.Nu ma judecati,nu-s nebuna :)
