Privesc in gol spre fereastra dărăpănată.Primul lucru pe care il vad este cerul cenusiu si norii grei simtindu-i pana in oase cum ma apasa.Natura este moarta,fiind fara scapare din pânza cea de gheata ce nu o lasa sa înfloreasca.Acest peisaj sumbru de cele mai multe ori imi formeaza oglinda trista a inimii mele.
In timp ce privesc în zare parca ma coplesesc din ce in ce mai multe gânduri.Simt frica.Simt cum cineva ma inchide intr-o cusca.Oricat as vorbi,nu-mi pot auzi vocea si nimeni nu poate.Orice sunet disperat de ajutor este doar in capul meu si o sa sfârsesc fara ca cineva sa ma poata observa.
Simt ca si cum cineva ma mananca de viu si imi zâmbeste in fata in timp ce ma sfâsie.Ma tine atat de strans incat orice efort de a merge inapoi si a alege alta cale devine in zadar.De fapt, sufletul imi este mort de mult.Singurul lucru pe care il mai am in viata este corpul de care sunt prea las ca sa scap de el,momentan.
Mâna imi tremura din ce in ce mai tare.Pentru a pune capat durerii si a evada din tristetea ce ma macină ,am pus mâna pe lama.Tremuram in totalitate.Cu lacrimi in ochi simt cum durerea incepe sa ma cuprinda uşor in tot corpul.Am simtit cum incep sa cada picaturile de sânge cald pe podeaua toata rupta si roasă de vreme.Durerea sufleteasca era treptat înlocuita de durerea fizică.In sfârsit m-am simtit liber.Cusca de metal disparuse,nu mai auzeam vocile din capul meu,nu mai contau nici oamenii care m-au ranit.Este totul atat de bine si de frumos...
Ştiind ca nu o sa dureze mult,continui.Doamne ce frumos este sa nu-ti mai simti sufletul.Parca vezi mai bine,auzi mai bine si gândesti mai bine.Ma simt iubit pentru prima dată.Am reusit să zâmbesc.Acesta este cel mai intim moment pe care il pot avea cu mine dupa o viata in care nimanui nu-i pasa de mine.Dupa o viata plina de persoane creatoate de iluzii.Dupa o viata in care atunci cand eram in aceasi stare ca acum nimeni nu a venit sa ma îmbratiseze.Nu am avut un umăr pe care sa plang iar cand am cautat am fost doar judecat si etichetat.Toti au fugit,văzându-si proprile interese.Dar este ok, vă înteleg si va iubesc!
Simt cum durerea se instaleaza in tot corpul.Sunt fericit ca in sfarsit pot sa pun exteriorul acolo unde imi este interiorul.Privirea incepe sa mi se întunece,urechile parca vor sa-mi pocneasca.Cu ultimile eforturi ma târăsc pana la pat si-mi iau jucaria mea din copilarie.Am primit-o fix când m-am nascut.Acesta este singura care a rămas cu mine mereu,si este singura care nu m-a judecat când am plans langa ea.A fost sprijinul meu din copilarie.Când imi pun capul pe perna ma lovesc de o carte.Este o carte speciala in care de multe ori ma refugiez când am o problema.As da orice ca autoarea sa fie langa mine si macar sa o pot strange in brațe pentru o secunda.Sunt convins ca este o persoana iubitoare.Pleoapele au devenit atât de grele încât nu mai am putere sa le tin deschise.Schițez un zâmbet in timp ce lacrimile fierbinti isi fac loc pe sub pleoapele de plumb.Nu multi oameni pot sa inteleaga cum poti fi fericit dar trist in acelasi timp.
Simt cum orice gând este inlocuit de dorinta de a se termina totul cât mai repede.Eram semi-trez in momentul in care am auzit pe cineva intrând pe uşă.Aud o voce de femeie si brusc simt ca cineva isi pune mâna peste a mea care este rece precum vremea de afara.Aud o voce calda plina de iubire.Este prima persoana pe care o aud parca cu sufletul si are un glas plin de iubire,insa trist.Simt cum buzele ei carnoase ma saruta pe frunte iar lacrimile ei se contopesc cu ale mele.Nu am puterea de a o vedea dar ne-am jurat ca o sa fim suflete pereche cand ne vom reîntalni.Deodata nu mai simt nimic,paraca totul a disparut din jurul meu si am o singura dorinta ,ca atunci când mă trezesc să ne îmbrățişăm zâmbind...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
