Nobody can see you

1. Your end

.Ajung să te am fără să știu.

Rotile mașini se învârteau în monotonia cerului pe șoseaua pustiită. Nicio alta mașină nu mai circula în miez de noapte de o astfel de potecă lăturalnică, care se mai afla și pe lângă o pădure. Dar drumul are și el un sfârșit și un început, iar Jeongguk, un simplu copil de opt ani tânjea după sfârșitul călătoriei. Luminile înșelătoare ce nu lăsau sufletele curioșilor să răzbată abandonate în întuneric confereau atmosferei demonice un aer dumnezeiesc, căci sub lumina slabă fiecare bucățică de pământ părea blestemată și binecuvântată în același timp. Iar sub razele slabe ale lunii Jeongguk zări ceva ce-i captase numai decât atenția, iar fără să-și dea seama strigă către mama sa:

"Stop!" vocea sa obosită se forță într-un ultim duel cu mintea și instinctul, iar cuvântul ieși pronunțat perfect, poate puțin prea perfect.

Mama sa, o femeie frumoasă cu un păr lung, negru ca o noapte rece de toamnă, mereu prins într-un coc strâns cu zeci de clame, în așa fel încât fiecare fir de par să fie la al său loc opri obosită mașina în mijlocul drumului. Nu îi prea păsa,  nu e ca și cum mai exista cineva atât de nebun ca ea sau fiul ei încât să aleagă acest drum uitat de soartă.

Jeongguk coborî rapid din mașină, pași săi îndepărtându-se rapid de mașină. Mama sa l-ar fi urmat, dar mesajul primit îi făcu inima să tresară. Era soțul ei, din păcate pentru ea. O întrebă dacă ea și unicul său copil sunt bine, iar ea trimise obosită confirmarea. Nu ar fi realizat cât de obosită era dacă nu ar fi primit acel mesaj, însă oboseală se estompă ușor când fiul ei urca grăbit înapoi în mașină.

"Jeongguk... ce e aia?" întrebă ea amuzată.

Da, acela era copilul ei, copia sa fidelă, iar asta o amuza peste măsură. Băiatul ținea în brațe un tigrişor de pluș, ușor prăfuit. Tigrişorul avea în jurul gatului o zgardă, iar de ea era atașat un medalion sclipitor, probabil fiul ei a observat scriptura cauzată de lunina falsă provenită de la becuri sau cea de la lună, iar în acel moment a decis să nu cerceteze sau să îi pese prea mult. Se întinse și lua tigrişorul din mânuțele fiului său, care protestă supărat.

"Gguk, scumpule, cine știe ce gândaci sau bacterii sunt pe asta. Dacă o pasăre și-a făcut nevoile pe ea? O vom lăsa aici, iar când ajunge acasă o spălăm și dezinfectăm, ce spui?" mama băiatului lăsa pluşul pe scaunul liber de lângă ea, cât timp menținut contactul vizual cu Jeongguk.

Băiețelul doar aprobă scurt, doar ca apoi să-și întoarcă privirea spre fereastră.  Cine știe ce ar mai fi putut vedea dacă era atent. Mama sa însă îl privi cu mândrie, unicul său fiu era minunat din toate punctele de vedere, iar asta îi umplea sufletul de bucurie și siguranță. Se întoarse cu privirea la drum și porni din nou mașina, iar pentru o secundă ar fi putut jura că vede ceva provenit de la acel mic tigrişor, dar cel mai probabil era doar oboseala sau nervi.

__________

M-am întors!