Volkan

Trecutul e prezent

— Haide, Monti. Condu-mă până jos dacă tot ai ieșit..., a tras de mine Amel, una dintre cele două prietene ale mele. De care eram, de altfel, nelipsită.

Așteptam liftul. Ieșisem din casă doar în șlapi, colanți și o cămașă subțire. Mă dispera de asemenea și o durere de cap insuportabilă. Plus că nici nu vedeam sensul pentru care trebuia să fac pe garda ei de corp.

— E frig, Amel, hai că poți și singură, am încurajat-o, deși nu avea nevoie de așa ceva.

— Mda, s-a bosumflat ea.

Și-a scos telefonul din buzunarul gecii din piele și s-a pierdut prin el, ignorându-mă. Dându-mi impresia că venisem chiar degeaba cu ea.

— Uite că nici acum n-a ajuns ăsta de la Uber, a comentat. O să stau să-l aștept singură...

— De ce te-ai grăbit atunci? În plus știi că ai fi putut rămâne peste noapte la mine, am lansat din nou invitația.

Mi-am strâns brațele la piept, fiindcă tremuram deja. Am fost complet neinspirată atunci când am ieșit din casă așa.

— Treuie să mă întâlnesc cu Dave, ți-am mai spus, a pus o mină exasperată.

Din trio-ul nostru eu eram cea mai uitucă.

— Dar ai zis că te-a înșelat, i-am reamintit, mai mult ca să-i arăt că memoria mea încă mai funcționa, chiar și așa cu bateriile descărcate.

S-a încruntat la mine, continuând să apese pe buton, deși lucrul acesta n-o ajuta cu nimic. Liftul nu avea să ajungă mai repede la insistențele ei. Părea chiar că se blocase la etajul cinci. Eu stăteam la șapte și teoretic ar fi trebuit să fie aici de mult.

— Trebuie să fac urgent și baie, s-a văicărit iarăși prietena mea, trecându-și degetele prin șuvițele blonde, care mie mi se părea că arătau destul de bine. Mi-a și nașpa să mă întâlnesc cu Dave în halul ăsta.

Am strâns din buze.

— Hai, lasă. După câte ți-a făcut tu acum stai să-ți bați capul cu aspectele astea? Să spună mersi că încă mai accepți să-i vezi moaca.

— Tu încă mă înțelegi cât de cât, a pus o grimasă. Când o să afle Zara, să vezi ce morală ă să-mi țină.

Zara era cea mai cerebrală dintre noi trei. De aceea o și numiserăm creierul grupului. Deși uneori chiar și ea reușea să ne mai calce pe bătături cu regulile ei stricte și cu predicile pe care ni le impunea chiar și când nu era cazul. Adesea se comporta ca o bunicuță enervantă. Îți plăcea că avea grijă de tine, dar în același timp îți și displăcea modul în care exagera cu asta.

— Bine îți face, i-am zis totuși. Știi doar că niciuna dintre noi nu vrea să mai suferi din cauza idiotului ăla.

A ridicat din umeri doar și mă irita că era atât de nepăsătoare față de propria-i persoană.

— Chiar țin la el, Monti.

Am pus o mină compătimitoare.

— Mă gândeam că dacă îl mai iert o dată, o singură dată, a repetat-o ca pe o promisiune, nu ar fi chiar așa grav și poate o să vadă că îmi pasă de el și nu o să mai facă.

Slabe șanse. Mă îndoiam tare că în felul acesta avea să-l aducă pe drumul cel bun.

— Tu știi mai bine, am refuzat să-mi mai impun părerea.

Numai bine că ajunsese și liftul.

— O.K.

Am așteptat până când ușile s-au închis, apoi m-am întors, fără grabă, înapoi spre apartamentul în care locuiam eu și tatăl meu.