Vis-a-vis

unu

    Mă aflam pe balconul micuț al camerei mele într-o seară târzie de iarnă. Cartierul era pustiu, singurul zgomot pe care îl auzeam era cel din căștile mele. Melodia se repeta a doua oară pentru că abia ce am descoperit-o și nu mă pot sătura de ea. E pentru prima dată când genul ăsta de melodie mă captivează total și imaginația mi-o ia razna. Privesc țigara și bricheta din mâna mea dreaptă și îmi dau seama că stăteam afară de vreo 2 minute deja și tot ce făceam era să privesc cerul. Un cer roșiatic, specific nopților de iarnă. Nu a mai nins de vreo săptămână așa că îmi permit să mă așez pe scaunul alb pe care îl folosesc vara când citesc o carte la soare și mă relaxez. Îmi aprind țigara și privesc luminile orașului. Mereu m-am bucurat că stau puțin departe de oraș, că locul de lângă casa noastră e gol și că am priveliștea liberă spre oraș și că toți ceilalți vecini ai noștri sunt în partea cealaltă de casă și nu mă pot vedea când stau aici și mă liniștesc. Pot spune că a fost motivul principal pentru care am ales camera asta. Micul meu balcon e pe lateral și îl iubesc. Singurii care mă pot vedea sunt vecinii de vis-a-vis care, din fericire, nu există. Sau mă rog, există, doar că s-au mutat acum 5 ani din oraș și nu au vândut casa, cu gândul că se vor întoarce cândva. Știu asta pentru că toți vecinii mei sunt oameni prietenoși, doar că prefer să am momentele mele de singurătate și de asta mă bucur că stau în partea asta de cartier. Cartierul e unul liniștit,  situat la 1 km jumătate de oraș, deci nu e chiar atât de departe. Am mers și pe jos până în centru și am făcut jumătate de oră. Se poate. 

   Mi-am stins țigara și dau să mă ridic, dar nu o mai fac pentru că văd vreo două mașini cum se apropie dinspre oraș și se opresc chiar la casa din fața casei mele. Mi se pare destul de amuzant că se întâmplă asta chiar după ce m-am gândit la cât e de bine că pot sta aici fără să fiu văzută, dar nu e prima dată când se întâmplă lucruri imediat după ce mă gândesc la ele, aproape că nici nu mă mir. Mașinile opresc una în spatele celeilalte. Din prima mașină coboară un domn, la costum și merge pe partea dreaptă a mașini unde deschide portiere și..oh, dar vai ce gentleman. Îi întinde mâna unei femei, îmbrăcate elegant, într-o rochie lungă până la genunchi, neagră. Amândoi arată bine, au niște siluete de invidiat, nu le dau mai mult de 40 de ani. Nu se pune ca și cum aș sta la pândă, bravo Ally. Bărbatul scoate niște bagaje din portbagaj și pornește pe urmele femeii înspre casa deși nelocuită de atât timp, încă modernă. Înainte de a intra se uită în spate când coboară din cealaltă mașină un băiat ce îl strigă pe bărbat întrebându-l dacă mai au ceva în mașina lor. După ce bărbatul neagă, tipul deschide portiera din spatele mașinii lui și își ia bagajul destul de măricel plecând în casă. În sfârșit răsuflu ușurată, mă ridic și intru în cameră. Nu mă așteptam să se mai întoarcă cineva acolo. Noi ne-am mutat acum 3 ani și nu am auzit nimic de vreo întoarcere a familiei Anderson. Poate nici măcar nu sunt ei. 

    a doua zi dimineață

  Au trecut atâția ani în care mă întreb de ce trebuie să mă trezesc dimineața ca să merg la școală. Și mereu după ce mă întreb mă ridic fără niciun chef din pat și mă pregătesc. După ce am fost la baie și m-am și îmbrăcat, cobor jos unde știu că mama mă așteptă. Mereu e trează mult prea de dimineață, pregătind cafeaua și ocupându-și timpul până pleacă la servici.

-Neața, mama. O salut în timp ce mă pun la masă, în fața ei și beau din cana cu cappuccino pe care mi-a pregătit-o. 

-Sigur nu vrei să mănânci ceva? Azi ai până târziu. Mă privește în timp ce se pregătește să își aprindă o țigară. Știe că nu prea pot să mănânc de dimineață, dar mereu încearcă. 

-Nu.. nu mi-e foame. O să mănânc un covrig sau ceva dacă o să îmi fie foame. Dă înțelegător din cap și își continuă de băut cafeaua și de fumat țigara. Nu am îndrăznit niciodată să fumez în fața ei deși știe că o fac. Știu că mi-a văzut țigările și scrumiera din balcon chiar zilele trecute, când le-am uitat acasă și ea căutase ceva pe acolo. Dar mi-a și spus că știe, doar că pur și simplu nu vreau să fumez în fața ei, mai ales când mereu am spus că nu o să fumez niciodată și eram împotriva fumatului de mică.