Si un trandafir are spini

1. Inceputul.

   Totul e asa de intuneric, dar ochii mei s-au obisnuit pentru ca sunt un vampir ...

<< Sa o luam usor, ma numesc Yui Zukane. Sunt destul de inalt, in curand implinesc 20 de ani dar mai este pana atunci. Am parul roscat iar ochii au o culoare stinsa de visiniu, dar se pot preschimba in rosu sangeriu. Iar pe fratele meu il cheama Yukine Zukane dar eu ii zic Yuki, el are doar 14 ani si diferenta dinre noi este ca are un par negru atat de matasos ... nu ma pot abtine, dar el nu cred ca ma vede mai mult decat un frate. Revenind, mama a murit cand s-a nascut el iar tatal nostru impreuna cu mica familie a fost omorata de un vanator de vampiri. Acei oameni insuportabili, ma simt destul de dezgustat ... >>

- Fratioare, fratioare s-a terminat ploaia. Zice Yuki uitandu-se pe fereastra.
- Este minunat, ar trebui sa mergem in gradina.
- Yay, se bucura copilareste.

   Prinzandu-ma de mana, ma taraste dupa el in gradina. Admiram privelistea minunata dupa o ploaie de vara, stelele se aratasera pe cer erau atat de multe. Mereu voi iubi linistea noptii, mai ales noptile petrecute cu scumpul meu frate, il privesc bland cum se joaca inocent printre trandafiri.

- Frate, uite, imi intinde un trandafir.
- E uimitor, picaturile care se preling pe aceste petale albe.
- Mhm, daca ma uit mai bine la el seamana cu tine.
- De ce spui asta?
- Vezi, spinii sunt foarte grosi si chiar te poti rani usor in ei, dar daca te uiti la petalele albe vezi ca sunt asa pure si nevinovate, iar acele picaturi cum ar reprezenta fiecare lacrima adunata de acest trandafir in inima lui.

   Fac o fata uimita, nu-l mai vazusem asa melancolic niciodata. Pielea lui era asa palida iar privirea lui ma strafulgera, fire subtiri de par ii acopereau fruntea parca erau niste fire de panza de paianjen. Inima imi batea prea tare, chiar il iubeam, dar din pacate nu ca pe un frate ...

- Ai putea sa te faci un mic poet, zic asta intorcandu-ma cu spatele si simtind cum valuri de lacrimi imi inmuiau pielea.
- Fratioare?
- Ar trebui sa aduc ceva de baut, tu asteapta aici la masa aceasta.

   Incep sa alerg, durerea imi cuprindea tot corpul nu mai vedeam nimic din cauza lacrimilor, iar apoi totul se intuneca.

~ Din perspectiva lui Yuki.

   Yui era mult mai incordat decat deobicei, poate am numai 14 ani dar pot sa imi dau seama ca este destul de ametit. Oare s-a suparat ce am zis, bravo Yukine l-ai cumparat pe iubitul tau frate cu o planta, genial. Ar trebui sa ma duc sa ii cer scuze alergand cu pasi marunti spre conac il vad pe fratele meu intins pe jos.

- Tipul asta chiar este ametit, of, uneori e mai rau decat un copil.

  Il tarasc pana la canapea cum pot, nu ar strica daca ar mai slabi este prea greu. Il asez pe canapeaua din piele alba si ma intrept spre bucatarie, se pare ca el chiar are grija de casa uneori as vrea sa ii fiu mai util. Se aude o spartura, oh ... am dat peste un pahar, gasesc in sfarsit un prosop il inmoi bine in apa calda si ma intorc la Yui.

- Oh, te-ai trezit, mi-am facut griji pentru tine idiotule.

   Nu zice nimic, ma prinde dintr-o data si ma trage peste el cu cea mai mare tandrete.

- Fratioare, ce s-a intamplat si de ce ai lacrimi in ochi?
- Ma bucur sa te vad, am avut un vis ciudat se facea ca si tu ma vei parasi iar cand am vazut ca sunt singur in camera m-am speriat.
- Hei, nu te voi parasi, esti fratele meu doar.
- Te rog, nu o mai spune, doar te rog.
- B-bine. Simteam cum ii curgeau lacrimile si nu se mai opreau.
- Yuki, nu mai suport, te iubesc.
- Intr-un fel stiam dar nu credeam ca e adevarat.
- De ce? suspina el.
- Si eu te iubesc, dar nu stiam sigur si am preferat sa scufund acest setiment  vrand sa nu sufar in cazul de nu mi se confirmau asteptarile. Te admir esti asa puternic, desi am ajuns singuri pe lume nu ai ezitat nici o clipa sa ma protejezi. Tu faci toate, mereu pleci dincolo de conac si aduci diferite lucruri cand e nevoie cu riscul ca oamenii ar putea sa descopere ca esti vampir si sa te ucida, desi esti cu capul in nori esti cu picioarele pe pamant. Esti, esti ...

   In acea clipa ii urmasem exemplul fratelui meu, corpul reactionase singur, pe un ochi sa prelins o lacrima. Nu plansesem nici dupa moartea parintilor nostri. E atat de jenant, acest, acest idiot ... fiinta aceasta iubita, aveam obiceiul sa ma mai rog deseori la aceea divinitate a oamenilor. Stiu ca suntem frati si suntem pe deasupra si baieti, iar varsta nu mai zic dar oricum ne-am nascut in intuneric si pacat nu cred ca va fi asa de rau o eternitate alaturi de el plina de pacate. Imi linge usor obrazul acoperind urma acelei picaturi, inrosisem tot.

- Ma bucur sa aud tot ce mi-ai zis, in sfarsit acum incepe visul frumos, dar te avertizez nu ma voi mai retine.
- Nici nu trebuie idiotule, nu sunt asa slab. Rosesc mai tare.
- Acum.

   Se ridica de pe mine si ma leaga la ochi, spunandu-mi sa ma las pe baza lui. Simteam ca mirosul de trandafiri se indeparteaza usor, ma lasam purtat de bratele lui puternice.

- Am ajuns, zise asta in timp ce ma dezleaga de la ochi.
- Cat de uimitor.
- Asteapta umpic sa ma duc sa aduc si niste vin.

   Era un lac atat de uimitor si se pare ca nu era chiar asa departe de conacul nostru, luna inghetata se admira in mandrul lac rece. Vantul aducea pana acolo petale de trandafiu asezandu-le pe lac, acestea ii deranjau linistea ce paru eterna. Se auzi un fosnet.

- Yui, te-ai intors asa repede?

   Nu apuc sa ma intorc bine ca vad un om in negru, avea ochii de un verde crud se citea rautatea si setea de ura din ei. Apoi, dintr-o data ...

*          *          *

M-am apucat de aceasta poveste, sper sa va placa e dedicata fanilor yaoi. Deci daca nu va plac povestile cu boy x boy, va rog nu comentati. In rest astept pareri daca merita continuata, ce ar trebui sa mai schimb, astept mai ales si critici constructive. Va multumesc. ^^