Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
13 MARTIE 2017 - 23:47
Era o noapte obișnuită. Îmi făcusem liniștit un duș fiind nevoit să mă relaxez după o zi lungă. Mă gândeam încontinuu la tine. De ce erai atât de rece cu mine în ultimul timp? Mă ignorai, iar acest lucru declanșa în capul meu sute și mii de gânduri. Ți-am greșit cu ceva, micuță stea? Dacă da, te-aș ruga să mă ierți. Urăsc această distanță și răcire bruscă dintre noi.
Cu gândul la tine și plin de speranță, m-am ridicat de pe pat, în speranța că mobilul meu are suficientă baterie pentru a te contacta. Mare-mi fu mirarea să văd un mesaj de la tine. În el scria "Vino la mine, acum". Ca un simplu idiot ce sunt, nici nu m-am uitat la ce oră îmi trimisesei mesajul. Curiozitatea și graba îmi cuprinseră întregul corp. Ce voiai oare să-mi spui? Sau ce era atât de important de mă invitasei la tine?
Întrebările pe care mi le adresam de unul singur nu aveau niciun sens dacă nu le îmbinam imediat cu niște fapte. Trebuia să fac ceva; zis și făcut. De urgență mi-am tras geaca neagră de piele pe mine, și am pornit către casa ta. Nu-mi păsa că eu încă aveam părul ud iar afară ploua destul de tare. Era necesar să ajung mai repede la tine. M-am urcat în mașina mea de un negru mat, pornind-o. Am aprins farurile, luând-o în sfârșit din loc.
Afara era o atmosferă foarte urâtă și nesuferită. Ceața îmi punea piedică în vedere, iar părul ud îmi intra în ochi. Mi-am dat părul pe spate pentru confort, călcând și mai tare accelerația. Voiam să ajung mai repede la tine, să te strâng în brațe, să te sărut și să-ți ofer dragoste. Dar obstacolul greu de învins era faptul că între casele noastre era cam mult timp de mers, lucrul ăsta enervându-mă la maximum. Dacă ne-am fi mutat împreună, ne-ar fi fost mult mai ușor, drăguțo.
Întotdeauna când veneam la tine, mi se întâmplă să fiu prins în trafic, deoarece Seoul este un oraș ce deține aglomerație mare până și noapte. Însă felicitări mie că sunt băiat deștept și că am luat-o pe o scurtătură. Mereu mă complimentai, spunând că sunt isteț, frumos, inteligent. Te iubeam atât de mult...
Cu ajutorul credinței, am reușit să ajung la tine după un timp destul de lung. Eram convins că nu voi mai ajunge vreodată, însă iată, am ajuns cu brio. Am parcat iute mașina, dându-mă jos. În momentul în care am pășit spre ușa locuinței tale, ceva m-a făcut să mă opresc. Pe jos își făcuseră apariția niște pete de culoare roșie sângeriu. Nu puteau să fie ce credeam eu că este, chiar nu. Am ignorat acest fapt, intrând direct în casă, fără a mai ciocăni la ușa mare din lemn masiv.
Odată sosit în casă, mi-am plimbat privirea în jur, în căutarea ta. Spre surprinderea mea, lumina de pe hol era aprinsă, dar nici urmă de tine. Am început să mă plimb pe coridorul lung, care ducea spre bucătărie. Acolo ți-am spus că faci cele mai bune plăcinte cu mere, îți amintești, raza mea de soare? Și la naiba. Eram nebun după preparatele tale delicioase.
Zăbovind pe coridorul lung iluminat doar de bec, am decis să intru în bucătărie, unde deasemenea, era lumina stinsă. Picioarele mele au întâlnit imediat ceva umed. Ce mama dracu'? În următoarea secundă, am făcut claritate în încăpere, privirea mea fiind în jos. Când am zărit lichidul roșu la picioarele mele, ochii mi s-au mărit involuntar. Am înghițit în sec, uitătura mea străbătând întreaga dâră formată. Am încremenit și am simțit că în momentul următor creierul meu nu mai dădea comenzi.
Te-am observat pe tine, scumpa mea, zăcând pe jos, într-o baltă de sânge. Cum era posibil? Oare cine a făcut așa ceva îngerașului meu scump? Simțeam că ochii mă înțeapă, semn că voi izbucni în plâns. Lângă tine stătea un cuțit, plin și el de sânge. Mi-am revenit puțin, urlând în sinea mea de durere. M-am aplecat și ți-am cuprins încet trupul firav în brațele mele, pătându-mă și eu de sânge. Lacrimile începuseră să curgă pe obrajii mei palizi, nepăsându-mi de acest lucru.
Ți-am sărutat fruntea, mângâindu-te. Eram șocat și al naibii de îndurerat. Simțeam că mă sufoc în adevăratul sens în al cuvântului. Nu am putut s-o fac. Nu am putut să te protejez, inima mea. Iartă-mă... Iartă-mă, îngerul meu.
