"Dragă, te iert după tot ce s-a întâmplat"
Mamă... nu mai cânta. Nu vreau să mă trezesc.
"Orice e mai bine decât să fii singură"
Mamă, mai vreau să dorm.
"Și în final chiar cred că a trebuit să cad"
Mamă, nu mai îmi băga lumina asta orbitoare în ochi.
"Ca să îmi găsesc pentru totdeauna locul în cenușă"¹
Mamă...
Nu își putea deschide ochii. Vru să-și-i acopere cu mâinile, dar o dureau îngrozitor. Simțea că lumina o orbește.
Clara murmura ceva. Nici ea nu știa ce mai exact, dar știa că mai voia să doarmă. Patul era prea comod.
Auzea un bâzâit al cărei surse nu o cunoștea. Nu își amintea să fi avut o asemenea alarmă înainte. Dar era, măcar, o alarmă?
- Mamă...
Mai stătu cu ochii închiși câteva minute, apoi îi deschisese, tresărind.
Nu se afla în camera ei.
Iar alarma aceea nu era o alarmă.
Clara era înconjurată de câțiva medici și asistente care se bucurară când o văzuseră că își deschisese ochii.
Era la spital. Nici urmă de mama ei, nici urmă de cântec.
Se uită în stânga și văzu niște aparate al căror rol nu îl știa. Se afla la terapie intensivă.
- Ne bucurăm că te-ai trezit! Te-am vegheat zi și noapte.
Clara era confuză. Nu știa ce se întâmplă sau unde era mama ei. Analiză cuvintele pe care i le spunea doamna doctor. "Zi și noapte"...
- De cât timp mă aflu aici?
Vocea îi era ușor răgușită. Nu mai vorbise de mult.
Doamna din fața ei se uită zâmbitoare la ea. Abia dacă își mișca privirea, de parcă ar fi fost o păpușă.
CITEȘTI
Sânge auriu
General FictionVolumul întâi În urma unui accident de mașină, micuța Clara ajunge într-un spital din Massachusetts. Acolo, fetița este în căutarea mamei, dar totul devine din ce în ce mai dificil când află că suferă de o formă rară de cancer. În jurul ei, toți par...