Copilăria mea, la fel că și a multor copii din vremea mea, nu era una la fel de frumoasă și fără griji ca acum. Noi nu aveam cine știe ce jucării sau dispozitive pentru divertisment. Ne adunam mai mulți copii și ne jucam între noi, iar o minge cu 18 lei ne era suficient sa ne jucam până târziu, deși de cele mai multe ori era ovală și sărea enervant în direcții neașteptate... Dar pe lângă jocurile noastre zilnice, trebuia să ne ajutăm părinții cum puteam. De cele mai multe ori eu eram trimis la cozile foarte lungi de la pâine sau de la mezeluri, începând de seara pentru următoarea zi. Trebuie să recunosc că nu îmi displăcea misiunea mea, pentru că îmi făcusem mulți prieteni de aceeași vârsta, iar poveștile și distracția care ne umplea timpul mă făcea să nici nu realizeaz când se făcea ora in care se deschidea magazinul odată cu o îmbulzeală amuzantă... Dar nu despre asta vreau sa va vorbesc...
Toamna după ce veneam de la școală, tata mă lua cu bicicleta să mergem cu sapa "pe urmă" la cartofi. Asta însemna că după ce se culegeau cartofii, veneam noi ăștia mai săraci și băteam în pământ până găseam câteva rămășițe ce ne ajuta să trăim mai bine câteva zile... Așa s-a întâmplat și în ziua aceea în care era să fiu "agățat".
Eram in clasa a șasea, dar eram foarte dezvoltat pentru vârsta mea. Arătam ca un băiat de optsprezece sau nouăsprezece ani. Am ajuns cu tata pe câmp și fiecare și-a luat o bucată de pământ la frământat. Eram destul de departe unul de celălalt, dar suficient de aproape cât sa mai schimbăm cate o vorbă.
Lângă noi erau mai mulți oameni cu aceeași îndeletnicire...
Eram necăjit. În ziua aia aveam "provocare". Asta însemna că băieții din blocul meu erau provocați de un bloc vecin la un meci de fotbal foarte important pentru noi, iar eu dădeam că prostu' cu sapa... Și dădeam, nu mă încurcam... Aveam o furie în mine că tăiam în bucățele inutilizabile și bieții cartofi pe care ii găseam.
Lângă mine, cam la cinzeci de pași, era un grup de țigani care lucra foarte organizat si, din cāte vedeam eu, cu mult spor. O țigăncușă cu o rochie lungă și viu colorată, cu părul lung și negru, împărțit în două codițe la capătul cărora atârnau niste panglici roșii, s-a îndreptat spre mine. A început să dea cu sapa in apropiere și să-mi arunce priviri iscoditoare din niște ochi negri, cum nu mai văzusem în viața mea. Obrazul ei oacheș si un zâmbet perfect m-a făcut să pierd din vigoarea loviturilor. Nu mă simțeam deloc confortabil sa o vad că dădea în sincron și aproape în același loc cu sapa...
— Cum te cheamă? Mă întrebă ea, cu o voce plăcută, dar ușor răgușită.
Eu nu i-am răspuns. M-am uitat la tata, care zâmbind se prefăcea că nu ne observă...
— Hai mă, zî cum te cheamă... Sar busos?
—Ciprian...
—Bā Ciprene, nu așa se da cu sapa! Hai să-ti arăt... Dă-o pe a ta că-i mai bună!
Și a început țigăncușa să scoată cartofi... Mă uitam cu gura căscată cum scotea o mulțime, fără să le lovească coaja. A dat așa cu sapa o jumătate de oră, timp in care mi-a umplut sacul ..
Nu spunea nimic. Mă privea lung din când in când și atât.
— Unde stai? Te ajut să-l duci acasă. Mi-a zis ea, legând sacul cu o sfoară pescuita dintr-un buzunar.
Eu tăceam și priveam găurile din pământ...
— Parcă aveai limbă. Zi mă ce ai?
—Stau la blocuri... I-am zis eu încet. Nu am nimic.
— Ești tare fain... hai te plimbosaosame!
— Ce ai zis?
— Am zis sa ne plimbam. Vrei?
Eu m-am înroșit tot... Îmi ardeau urechile și aproape că îmi venea să plâng.
Cred că atunci, țigăncușa a înțeles că ceva nu era în regulă...
— Chechibars satu?...Câţi ani ai?! S-a răstit ea, deja nervoasă.
— Unsprezece...
— Ptiu Drace! Si chiar aruncă o flegmă spre mine... Doar atât?!
Și-a luat sapa nervoasă și a făcut zece pași spre țiganii care râdeau in hohote. Deodată, trântește sapa și vine glonț spre mine și mă sărută apăsat pe buze.
— Na! Măcar să rămân cu ceva!
Și a plecat...
Tata râdea, țiganii râdeau...tot campul ăla râdea... Iar eu îmi doream să mă ascund lângă un cartof in pământ...
M-a bătut tata râzând pe spate și mi-a zis că de acum nu voi mai avea probleme niciodată când voi aprinde un foc... Și uite așa mi-am ratat șansa de a mă plimba cu o țigăncușă....
